Sare-n ochi

Atentatele de luni seară au pus din nou pe jar Europa, devoalând slăbiciunea unui sistem ancrasat de birocrație și blocat de o inerție instituțională greu de imaginat. Uniunea Europeană pare din ce în ce mai mult o utopie aplicabilă doar în domeniul economic. Bătrânul continent este plin de refugiați musulmani foarte greu de controlat în ceea ce privește intențiile lor teroriste și radicalizarea religioasă.  Uniunea Europeană este evident depășită de criza refugiaților, iar țările cele mai puternice se dovedesc la rândul lor vulnerabile în fața atentatelor sinucigașe puse la cale de musulmanii radicalizați. Politica de acceptare necondiționată a refugiaților promovată de țările Uniunii Europene a dus la creșterea îngrijorătoare a populației arabe pe bătrânul continent fără ca adepții lui Mahomed să facă nici cel mai mic efort să se adapteze culturii occidentale.

Situația Europei pare fără ieşire în momentul de față. O soluție pașnică și în concordanță cu politicile „corecte” promovate de „Declarația Universală a Drepturilor Omului”  va fi foarte greu de luat în condițiile în care foarte mulți musulmani au deja cetățenia țărilor de adopție cu toate drepturile care decurg din statutul de cetățeni. Principalul „aliat” al musulmanilor europeni și în special al celor radicalizați, libertatea religioasă, statutată de toate Constituțiile moderne, în bază cărora pot să-și propovăduiască credința și să-și înființeze temple sau școli fără controlul autorităților. Libertatea practicării unei religii cu dese derapaje spre radicalizare devine pentru Europa o adevărată bombă cu ceas. Iar acordarea cetățeniei refugiaților arabi va duce peste câțiva zeci de ani la crearea unor state musulmane în inima Europei în cel mai democratic mod cu putință.  Pe acest fond de slăbiciune în fața pericolului musulman, asistăm la o creștere a popularității liderilor extremiști  și a guvernelor conservatoare. Evenimentele din Polonia, determinate de protestele față de un regim conservator,  și întărirea euro-scepticismului în țările est-europene sunt semnale de alarmă care ar trebui să determine reacții promte în rândul liderilor Uniunii Europene.

Ce caută de fapt musulmanii în Europa, în condițiile în care conflictele regionale din Orientul Mijlociu care au generat valul de refugiați și cele care au dus la radicalizarea mișcărilor islamiste nu au fost determinate de interese europene?  Bătrânul continent este victima alianțelor strategice și a susținerii intereselor SUA de către țările membre ale Uniunii Europene și NATO. E drept că americanii au finanțat în mare parte NATO, dar au fost la rândul lor principalii beneficiari ai acțiunilor alianței militare în Orientul Mijlociu.  Eliminarea regimurilor totalitare din Irak, Libia, Egipt au dat cale liberă dezvoltării grupărilor teroriste islamice pe care dictatorii de genul Sadam Husein, Hosni Mubarak  sau  Muammar al-Gaddafi le țineau în frâu. Dictatorii lumii arabe nu aveau niciun interes să le crească puterea radicalilor islamiști care ar fi putut să se îndrepte împotriva lor. Odată eliminați aceștia, grupări de genul ISIS sau Hezbollah au avut cale liberă spre controlul resurselor de petrol și gaze, al traficului de armament și stupefiante, ținute în mână până atunci de regimurile totalitare.  Americanii au acționat în numele democrației,  încercând să pună mâna pe controlul resurselor țărilor arabe, dar deschizând practic calea spre întărirea mișcărilor radicale islamiste.

Ce nu au înțeles nici militarii, nici politicienii lumii occidentale este că islamiștii sunt din punct de vedere ideologic, spiritual, cu peste  600 de ani în urma țărilor care se raportează la valorile creștine.  Din punct de vedere religios musulmanii se află în jurul anului 1400. Dacă analizăm credințele și comportamentul creștinilor în acea perioadă, ne este lesne să înțelegem tendința spre radicalizare a unora dintre adepții lui Mahomed și atitudinea refractară pe care aceștia o au în fața tendințelor de modificare a vieții tradiţionale la care îi obligă „Coranul”.  Privită din această perspectivă, atitudinea „politically correct” a autorităților europene față de refugiații musulmani nu face altceva decât să aducă în mijlocul Europei o civilizație medievală, cu gândire radical-religioasă și incapacitate de adaptare la valorile secolului XXI. Întrebarea fundamentală care începe să se pună în Europa este dacă acceptăm în numele democrației întoarcerea bătrânului continent în Evul Mediu din punct de vedere religios.