Sare-n ochi
Schimbarea președintelui din Statele Unite va avea un posibil efect asupra României, cu atât mai mult cu cât în preajma lui Donald Trump se află câteva personaje cu interese economice importante în țara noastră. O primă palmă a luat-o deja magnatul George Soros, care a pus toată miza pe Hillary Clinton și, evident, că a pierdut. Mai mult decât atât, este acuzat că a stat în spatele demonstrațiilor violente care au urmat după alegerile prezidențiale și pentru care în SUA a fost semnată o petiție prin care se cere arestarea sa. În aceste condiții, ONG-urile din România, finanțate la greu de magnatul american, nu se vor simți prea bine. Un lucru nu tocmai rău pentru dezvoltarea României în condițiile în care majoritatea ONG-urilor vocale încercau să blocheze toate proiectele legate de resurse, infrastructură și energie. Cel mai tare vor fi afectate ONG-urile de mediu, care s-au opus proiectelor miniere, pentru că oameni din prima linie a anturajului lui Trump sunt implicați în aceste afaceri din România. Cu siguranță din echipa lui Trump nu va lipsi celebrul miliardar american John Paulson, pe post de consilier economic. Paulson și soția sa, româncă, sunt extrem de apropiați de familia viitorului locatar de la Casa Albă. Iar John Paulson este, alături de israelianul Benny Steinmetz, unul dintre acționarii companiei Gabriel Resources, care se chinuie de ani buni să demareze exploatarea aurului și a metalelor rare de la Roșia Montană. O veste proastă pentru ONG-urile lui Soros poate fi o veste bună pentru România. Interesul oamenilor din jurul viitorului președinte american ar putea menține România în sfera de interes a puterii de peste ocean.
Tot legat de afacerea Roșia Montană, blocată în momentul de față la inițiativa ONG-urilor finanțate de Soros, trebuie arătat că unul dintre principalii adversari ai proiectului minier a fost, pe vremea când ocupa funcția de Ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, soțul președintelui PNL, Alina Gorghiu. Isar s-a opus vehement investițiilor de la Roșia Montană și a reușit chiar să le blocheze. Asta după ce a avut o discuție în SUA cu reprezentanții firmei Paulson & Co, care se pare că nu au reușit să-l convingă de utilitatea și fezabilitatea proiectelor miniere din România. Surse din zona serviciilor speciale au susținut, după vizita lui Isar în SUA, că acesta ar fi pretins avantaje personale în vederea susținerii afacerii Roșia Montană, acuzații care nu au fost niciodată instrumentate, cu atât mai puțin dovedite. Cert este doar că după întoarcerea din Statele Unite, fostul ministru a fost unul dintre cei mai înverșunați adversari ai proiectului de la Roșia Montană.
Nu se știe încă exact cum va reacționa George Soros, și dacă va încerca să-și apere agenții de influență din România. Cert este că John Paulson, acționarul Gabriel Resources, este într-o poziție foarte bună în acest moment, ca și Benny Steinmetz, de altfel, pentru care DNA a emis, la un moment dat, mandat de arestare în scandalul „Truică-Prințul Paul”. Scandal al cărui beneficiar a fost nimeni altul decât șeful lobbyștilor americani în România, Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA la București, unul dintre „creierele” care administrează Fondul „Proprietatea”. Imediat după victoria lui Trump, atât Soros, cât și Gitenstein au început să vândă masiv pe burse, primul acțiuni ale companiilor miniere, iar cel de-al doilea ale Fondului „Proprietatea”. Analiștii interpretează această mișcare bursieră ca fiind un semn de panică a celor doi apropiați ai taberei Democraților americani.
În aceste condiții, sunt evidente două aspecte legate de viitorul relațiilor româno – americane. Interesele economice îi vor ține pe americani aproape de România, pe de o parte, iar influența lui Soroș și a ONG-urilor finanțate de el va scădea simțitor.







2 Comments