Sare-n ochi

Despre unirea cu Moldova ar fi bine să vorbim în șoaptă sau să nu discutăm deloc. Dar campania electorală care se apropie le ia mințile politicienilor și le scoate în față teme care să gâdile orgoliul prostimii și să le dea lor măreția unor eroi naționali. Cine nu și-ar pune lângă numele pătat de corupție sau plagiat, titlul de ”întregitor”? Cum ar suna Ponta ”întregitorul” sau Băsescu ”unificatorul”. Iar prostimea credulă vede în tema unificării cu Moldova o ”cestiune” esențială pentru țară. O singură întrebare nu-și pune ”guvidele” unionist:  de ce marșul pentru unire a fost organizat la București și nu la Chișinău?  Răspunsul este simplu: pentru că majoritatea moldovenilor vor mai degrabă în Rusia decât în România.  Un sondaj de opinie făcut luna aceasta în Moldova arată că 48.5 la sută dintre moldoveni își doresc ca țara lor să devină parte a unei uniuni după modelul URSS. Așa că acțiunea pur electorală a partidelor din România, care flutură acum steagul, seamănă cu bancul în care Bulă ajuta să treacă strada o bunicuţă care, de fapt, nu voia să facă acest lucru. Unirea cu Moldova ar fi, implicit, și cu Armata a 14 – a din Transnistria, un corp al oștirii ruse mai numeros și mai bine înzestrat decât toata armata României.  Și ar sta oare rușii cuminți să vadă cum le dispare de sub nas o țară din zona lor de influență? Practic, cu argumente istorice și propagandistice, unioniștii cer Moldovei să renunțe la independență, la suveranitate, chiar la propria-i statalitate. Acest lucru este inacceptabil pentru un popor care, într-o majoritate covârșitoare, își proclamă identitatea națională de ”moldovean”. Oare dacă bulgarii ar face un miting pentru ”anexarea” Valahiei, în amintirea Țaratului Bulgar, care ar fi reacția românilor din nordul Dunării?  Este lesne de imaginat, pentru că avem în față reacția Bucureștiului când ardelenii, tot cu argumente istorice cer un anumit grad de autonomie al Transilvaniei. În fond n-au trecut nici 100 de ani de când Transilvania nu era încă parte a României.

Am văzut unioniști trântindu-se pe stradă în fața jandarmilor, am văzut oameni care încercau să deturneze scopul marșului, am văzut agitatori. Dar am văzut și o presă isterizată și gata să atace imediat cum are ocazia instituțiile statului. Până să apară un punct de vedere al Jandarmeriei, Internetul, televiziunile și paginile web ale ziarelor erau deja pline cu „breaking news-uri” care relatau despre abuzurile jandarmilor față de unioniști și înfierau guvernul Cioloș pentru că nu susține unirea cu Moldova și folosește forțele statului împotriva manifestanților. În realitate au fost reținuți și legitimați cinci manifestanți. Cinci din câteva mii. Manifestanți care s-au comportat provocator, care au încercat să deturneze manifestația în zone pentru care nu aveau aprobare. Manifestanți care atunci când au fost invitați să se legitimeze au devenit isterici s-au aruncat pe jos și au refuzat să-i însoțească de bună voie pe jandarmi. Jandarmeria a acționat ferm, pentru aplicarea unor legi pe care tot ei, politicienii care plâng acum pe umărul unioniștilor, le-au votat.

Oricât de mult ar striga cu voce electorală partidele implicate în cursa electorală, cu excepția PNL, premierul Cioloș nu putea și nu ar fi fost bine să se alăture mișcării unioniste. Dar Băsescu, Dragnea sau Tăriceanu știu foarte bine acest lucru și tocmai de aceea folosesc falsa mișcare unionistă ca armă perfidă împotriva adversarului lor politic. În tratatul de aderare la Uniunea Europeană și NATO, România a semnat clar că nu are pretenții teritoriale față de vecini. Ar fi, oare, dispuși unioniștii să renunțe la NATO și UE de dragul Chișinăului? Poate un prim ministru al unui stat membru NATO și UE să declare public că își dorește unirea cu Moldova, practic o anexare a unui stat independent și suveran, recunoscut ca atare chiar de statul al cărui guvern îl conduce? Să nu uităm că prima țară care a recunoscut independența Moldovei a fost România.