Sare-n ochi

Unul din cele mai urâte, enervante şi exasperante soiuri de oameni este cel care „ştie” totul. Mai mult: nu numai că ştie, dar e gata să îţi împărtăşească – mai ales neîntrebat! – toate convingerile lui intime. Chiar dacă nu te interesează subiectul, afli că el e pe plan politic un simpatizant al lui Băsescu sau al lui Ponta, al lui Tăriceanu sau al lui Becali sau al Gânditorului de la Hamangia; că e un comunist convins sau că dimpotrivă, el sau tatăl (ori bunicul) lui a luptat împotriva „ciumei roşii”; de la prima vedere, chiar dacă nu ai apucat să deschizi gura să spui altceva decât un bună ziua, uneori nici atât, el e conştient că ştie despre tine mai mult decât o ghicitoare profesionistă, că eşti un tip de treabă sau că ai probleme comportamentale.

Tiparul logic şi emoţional al unui asemenea ins e extrem de simplu şi de previzibil. El este „omul fără dileme” a lui Pleşu; pentru cel-care-ştie-totul, dacă îl aprobi fără rezerve eşti un tip inteligent şi corect, dacă îl contrazici moderat eşti sărac cu duhul şi un om uşor de prostit de propaganda „celorlalţi”; iar dacă părerile tale sunt în flagrantă contradicţie cu ale lui eşti un imbecil şi o canalie (pentru variaţie, termenii pot fi „cretin” şi „jigodie”). O vorbă spune că prostul nu are dubii, el nu are decât certitudini; spiritual, se află atât de incomensurabil de departe de Socrate, cel care se îndoia de tot, încât nu se poate găsi nici măcar în măsurile astrofizicii un termen de comparaţie al acestei distanţe. În plus, comportamentul lui este şi agresiv: el ştie că „ştie”, deci trebuie să le arunce tuturor în faţă această „cunoaştere”: ea îl înăbuşe şi s-ar sufoca sub povara ei dacă ar fi obligat să o posede în singurătate şi în tăcere. E tipul de om care bate cu pumnul în masă la orice discuţie banală, care îşi caută un auditoriu în orice întâlnire întâmplătoare, care ajunge să fie evitat de rude, de prieteni şi de cunoştinţe (afară doar dacă nu sunt de acelaşi tip cu el; monomaniacii nu se stingheresc unul pe altul, ba dimpotrivă). Cel-care-ştie-totul e de părere că e cu mult mai capabil şi mai îndreptăţit decât tine să îţi spună cum să îţi trăieşti viaţa, ce trebuie să faci, ce şi cum să mănânci, ce şi cât să munceşti, cu ce să te îmbraci şi cum să te comporţi. Din cel-ce-ştie-totul se trage stirpea dictatorilor: Stalin, Hitler şi Ceauşescu le „ştiau” şi ei pe toate. Dacă un asemenea individ ajunge să aibă o cât de mică putere în societate, el distruge vieţile tuturor celor din jur; dacă nu, ajunge doar să otrăvească zilele nefericiţilor care intră în raza de acţiune a „ştiinţei” sale. Nu există un tratament în medicină sau o pedeapsă prevăzută de lege pentru reprezentanţii acestei specii mai degrabă subumane; singura scăpare a omului normal este să evite orice contact cu aceştia. Altfel, la expunere îndelungată, riscă să fie contaminat şi să se transforme la rândul său într-un Cel-care-ştie-totul.