Sare-n ochi
După 22 de ani, trăiesc încă o zi în care nu-mi vine să cred ce văd la televizor. În 24 decembrie 1989 mă uitam, şi nu-mi venea să cred, cum Nicolae şi Elena Ceauşescu stăteau în faţa unei instanţe de judecată. Un sistem, pe care-l credeam că este de neclintit, a fost dărâmat. Astăzi privesc uimit la “breaking news-urile” televiziunilor de ştiri şi, la fel ca acum 22 de ani, nu-mi vine să cred ochilor. Adrian Năstase, marele lider al PSD, fostul premier, omul care a vândut resursele României, care a inventat “băieţii deştepţi”, va schimba costumele scumpe cu cele în dungi. Adrian Năstase, însuşi “sistemul ticăloşit”, va sta doi ani după gratii. Normal că toţi “lătrăii” USL au început să arunce cu noroi în justiţie, susţinând că sentinţa împotriva lui Năstase este o făcătură politică dirijată de Traian Băsescu. Parlamentari ai puterii s-au grăbit să acuze DNA că ar fi un instrument politic la dispoziţia Preşedintelui, uitând că puterea în România este deţinută acum de colegii de partid ai lui Năstase şi că nu DNA l-a condamnat, ci un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o decizie luată cu unanimitate de voturi. Să fie oare condamnarea lui Năstase o singură floare care nu va aduce primăvara în România?! Sau din contră, prin această decizie a judecătorilor s-a deschis Cutia Pandorei şi în România va începe să funcţioneze în sfârşit justiţia?! Timp de doi ani, găinile de la Cornu vor rămâne fără “cocoş” şi pesediştii se vor încolona probabil la uşa puşcăriei în semn de solidaritate cu “Bombonel”. Cel mai simpatic dintre comentatorii condamnării lui Năstase a fost Crin Antonescu. Trezit probabil din somn, “frumuşica” din fruntea PNL şi-a pudrat năsucul şi a spus suav: “Viaţa politică va fi mai săracă fără Adrian Năstase”. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Normal că va fi mai săracă, la câţi bani a cheltuit Năstase pe avocaţi şi martori şi la cât urmează să mai cheltuie restul clasei politice, dacă justiţia nu se va opri la acest caz. Ponta nu s-a grăbit să comenteze. Doctorul în drept ori este preocupat de excursia în Belgia, ori nu a găsit încă în tratatele de penal ce să spună despre condamnarea lui Năstase.
Condamnarea lui Năstase nu înseamnă automat că justiţia funcţionează în România. Decizia magistraţilor de la instanţa supremă vine doar să soluţioneze un caz. Mai sunt foarte multe dosare instrumentate de angajaţii diverselor structuri de cercetare penală care nu au ajuns încă în faţa magistraţilor şi stau bine ascunse în sertare. Mulţi dintre politicieni nu dorm liniştiţi nici în judeţul Hunedoara. Există dosare care zac de multă vreme în instanţe în care sunt inculpaţi politicieni hunedoreni. În momentul de faţă este clar că nici puterea, nici opoziţia nu sunt scutite de lunga mână a legii. Cred că ce-a mai păguboasă atitudine a clasei politice ar fi ca acum să acuze justiţia şi nu făptuitorii.





