Sare-n ochi

Cât timp a ocupat funcția de vicepreşedinte al Consiliului Județean, Dorin Păran era un personaj simpatic. Un bonom, onest, fost mic afacerist, înregimentat cuminte într-un partid condus atunci de fostul ministru Gheorghe Barbu, care a reușit să adune în jurul său o echipă valoroasă. Pe lângă vicepreşedintele Consiliului Județean, Dorin Păran, PD Hunedoara a dat la un moment dat nu mai puțin de trei miniștri – Barbu, Pogea și Ridzi. Personajul bonom, care creștea cuminte la umbra liderilor „portocalii”, a înflorit ca un cactus, într-o singură noapte. Dar ce noapte! Obosit după o zi de alegeri, candidatul la colegiul Brad – Orăștie pentru Senatul României a plecat trist spre casă. A avut o luptă grea cu Adrian Păunescu de la PSD și Benoni Ardelean de la PNL. Jocurile fuseseră făcute cu mult înainte. Dorin Păran știa că joacă rolul „iepurașului” într-o cursă de ogari și aștepta cuminte morcovul primit recompensă de la șefii de partid ale căror jocuri le făcuse. Când a plecat la culcare știa deja că s-a clasat pe locul trei în colegiul său. Era greu de luptat cu Păunescu și Ardelean. De altfel, și colegul său de la Brad, Gligor, tot pe locul trei s-a clasat. Până la urmă nu avea de ce să-i fie rușine. Probabil că astea au fost gândurile cu care a ajuns Păran acasă și s-a pus în pat. Somnul l-a scăpat de toate gândurile. Un somn liniștitor făcut țăndări de telefonul din hol. Prin vis a auzit-o pe soția sa care spunea cuiva să nu mai facă glume proaste. Dar nu era glumă. Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean s-a trezit dimineața senator. Familia Ridzi jucase în Valea Jiului împotriva lui Gheorghe Barbu, stricând socotelile partidului. Dorin Păran prindea un loc în Senat, chiar dacă Păunescu și Ardelean se clasaseră mai bine. A fost atunci petrecere la sediul PD, șampanie multă și mirare multă. Se năștea astfel o legendă: Cu Dumnezeu și norocul lui Păran nu te puteai juca. Dar odată cu legenda murea un om simpatic, un bonom, care nu părea scos din galeria politicienilor. Păran a devenit politician. Odată cu mandatul de senator, a primit toată înțelepciunea lumii. Noul senator nu mai avea îndoieli, doar certitudini. A început să creadă că locul obținut cu atâta noroc chiar i se cuvine. Că sistemul de vot compensat transferă și simpatia alegătorilor aferent locului trei în „iubire” maximă. Mai precis, bonomului Păran a început să-i placă viața de „boier” la București. Și pentru că nu se făcea ca tocmai el, senatorul Păran, să rămână fără un nou colegiu, a demonstrat că schimbarea în politician a omului onest este radicală. Și-a trădat partidul care i-a schimbat viața, a trădat Guvernul și a trecut în tabăra USL, neezitând să-și înfiereze cu „mânie proletară” la doar câteva zile după migrare foștii colegi. „Au tăiat pensiile, au crescut TVA, i-au adus pe români în pragul sărăciei!” Tuna și fulgera noul senator USL, Dorin Păran, la adresa foștilor săi colegi, uitând că și el a votat măsurile anti-criză propuse de Emil Boc și Traian Băsescu. Pentru devotamentul său față de cauza USL, Păran a fost nominalizat pentru încă un mandat în Senat și l-a câștigat ajutat fiind de votul pro USL și de un contracandidat incapabil să adune voturi. Norocul lui Păran își făcea din nou damblaua. Al doilea mandat i-a adus fostului personaj bonom transformat în politician odios renumele de „senator bisect” din cauza aparițiilor extrem de rare, cam o dată la patru ani, ale parlamentarului aflat deja la al doilea mandat. Chiar și așa „bisect”, Păran și-a păstrat un aer de politician rezonabil. Nu a făcut mai nimic, dar nici nu a stricat. Ieri, însă, încă senatorul Dorin Păran a ratat șansa să intre în memoria colectivă ca un om blajin, respectuos și poate câteodată prea „ocoș”. A făcut un gest pe care prea puțină lume îl înțelege. A părăsit PNL, partidul care până în final l-a urmat pe el, îmbinând atât fostul PD  cât și fostul PNL. Partidul datorită căruia a fost estompată imaginea lui de traseist. Partidul din care putea ieși demn, ca un senior care lasă moștenire generațiilor viitoare o carieră și un exemplu. Păran a ales însă o altă cale, demonstrând că nu numai norocul l-a părăsit, ci și demnitatea.