Sare-n ochi
Sistemul medical din România este la pământ și se pare că nimeni nu are soluții să-l mai ridice de acolo. În momentul de față, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate își bate efectiv joc de persoanele care plătesc asigurări. Statul obligă angajații și angajatorii să vireze lunar bani în această gaură neagră numită CNSAS. O încercare timidă de reformă făcută de guvernul Cioloș s-a lovit de opoziția sistemului putred din Sănătate, care ar rămâne fără bani de furat în cazul în care situația asigurărilor s-ar normaliza. Guvernul a propus ca firmele să nu mai vireze obligatoriu bani către fondul de sănătate, ci fiecare angajat să se asigure unde vrea, inclusiv în sistemul privat de asigurări. Și acest lucru ar duce la o normalizare a raporturilor dintre asigurați și asigurator. Cine ajunge într-un spital de stat știe că nu va fi tratat nici pe departe cu același profesionalism ca într-o clinică privată. Salariile mici și lipsurile de tot felul din sistemul medical, la care se adaugă micile învârteli ale managerilor, fac din spitalele de stat locuri în care pacienții nu sunt foarte bine primiți. Secțiile colcăie de infecţii intraspitalicești, iar norma de hrană este una mai mică decât în pușcărie. Nu de puține ori, pacienții sunt nevoiți să-și aducă de acasă medicamente, feșe, absorbante etc. Recent, Guvernul a hotărât că asigurările medicale de stat nu decontează intervențiile care au loc în urma unor accidente survenite din vina bolnavului. Adică, dacă cineva ajunge în spital în urma unui accident rutier provocat din vina sa este bun de plată. Trebuie să suporte din propriul buzunar contravaloarea serviciilor medicale. În aceste condiții, asigurările private de sănătate par o alternativă mult mai bună față de sistemul de stat. În primul rând, acestea nu vor deconta servicii proaste sau incomplete și ar obliga astfel spitalele de stat să își recoreleze raportul calitate-preț din oferta medicală. De asemenea, clinicile și cabinetele medicale private, cu servicii mult superioare celor de stat (deservite în mare parte de aceiași medici din sistemul public), vor putea să deconteze, la rândul lor, serviciile prin firmele private de asigurări, reducând astfel prețul plătit de bolnavi. Cerințele asiguratorilor privați ar rezolva și problema prevenției, pentru că orice asigurator din Europa îi obligă pe asigurați să-și verifice periodic starea de sănătate pentru a putea corela primele de asigurare cu vârsta și istoricul medical al asiguratului. O politică de prevenție (care lipsește cu desăvârșire în România), finanțată prin asigurarea medicală, ar preîntâmpina numeroase probleme medicale a căror tratare costă mult mai puțin dacă sunt depistate în fază incipientă. Dar, în România, majoritatea asiguraților la sistemul de stat nu pot beneficia de analize și investigații gratuite, din cauza lipsei de fonduri sau a plafonării acestora. În aceste condiții, cei mai mulți bolnavi ajung la medic în faze avansate ale bolilor, când tratamentul, ca preț și durată, împovărează sistemul de asigurări și crește costurile cu spitalizarea pacienţilor. Nu în ultimul rând, accesul bolnavilor la un sistem privat de asigurări ar însemna un mai bun control asupra managementului și depolitizarea acestuia. Este greu de crezut că firmele private vor încheia contracte cu spitalele conduse de manageri incompetenți sau numiți politic, care își fac „parte” din banii alocați pentru sănătatea publică.
