Sare-n ochi

Țebea a fost, duminică, invadată de forțele de ordine.  Jandarmii, în echipament de luptă, polițiști peste tot, zona cimitirului părea luată cu asalt de vreo grupare teroristă. Nici măcar prezența numeroșilor politicieni nu justifica „inflația” de cadre ale instituțiilor de forță din România. Practic, nici nu se știe ce rol aveau jandarmii în jurul cimitirului: să apere populația de politicieni sau politicienii de oameni. În fond, fiecare dintre „tabere” își vedea de treabă. Politicienii să depună coroanele la mormântul lui Avram Iancu și oamenii cinstiți să caște gura, să vadă cine cu cine s-a mai înhăitat în politică. În acest context, sutele de jandarmi și polițiști reprezintă de fapt doar manifestarea excesului de zel a unor comandanți crescuți de partid (Partidul Comunist, evident), care vor să le bage bine în cap românilor că țara lor este un stat polițienesc, că în România nu umblă fiecare cum vrea și pe unde vrea, și mai ales fără ecuson. Așa, de fapt, Avram Iancu devine sechestrat pentru câteva ore și băgat în „duba jandarmilor”, în timp ce o groază de politicieni care nu au nimic în comun cu spiritul „craiului” îl „sodomizează” cu discursuri, depuneri de coroane și chiar prezență. Apoi, forțele de ordine se retrag, și timp de un an, Iancu redevine al oamenilor, al moților care  îl poartă în suflet sau îl pomenesc, pios, în rugăciuni. Taraful, micii, berea și ceaunele puse pe foc în fața corturilor  partidelor, îl aruncă din nou pe Avram Iancu în pacea uitării. Politicienii fac băi de mulțime, oamenii se ghiftuiesc ca la pomană, toată lumea e fericită.

Starea de fapt din Țebea, care se repetă an de an, nu mi s-a părut una deosebită până acum. În lipsă de alt reper, „invazia” forțelor de ordine în jurul cimitirului în care își doarme somnul de veci Avram Iancu îmi părea normală. Dar, miercuri, am avut ocazia să particip la o întrunire a președinților Ungariei și Croației și a vicepremierului Turciei. Cu toate că erau reprezentanți la nivel înalt a trei state, forțele de ordine masate în jurul acestora nu depășeau 10 la sută din efectivele prezente duminică la Țebea. Am ajuns la câțiva metri de oficialii maghiari, croați și turci, fără să am nevoie de niciun ecuson sau vreo legitimație specială. I-am pozat de aproape pe cei doi președinți, am dat mâna cu ei, într-un gest de normalitate. Clasa politică și oamenii pot trăi într-o perfectă armonie. Alegători și aleși se respectă reciproc și nu au nevoie  ca trupe de jandarmi și poliție să stea între ei. Respectul, educația și buna înțelegere sunt mai puternice decât armurile și bastoanele „arnăuților” statului.