Sare-n ochi
O parte dintre revoluţionari, supăraţi pe Emil Boc, pe Traian Băsescu şi pe B1 TV au ieşit în stradă să ceară “sânge”. Bine înţeles că nu este aceeaşi parte cu cei care şi-au vărsat sângele în urmă cu 22 de ani! De multe ori am impresia că peste acest popor s-a abătut un blestem. Nu ştiu cine, de ce sau când ne-a blestemat, dar categoric suntem altfel decât alte neamuri. Reuşim să distrugem tot ceea ce este frumos şi să aruncăm în mocirlă fiecare moment înălţător din istoria acestui neam. În 1989 un grup de tineri a ieşit în stradă să-şi câştige libertatea. Pe zidurile teatrului din Timişoara, a Bibliotecii Universitare din Cluj sau a “Arhitecturii” din Bucureşti, mâini anonime dar curajoase au scris “LIBERTATE”, “DEMNITATE”, “JOS COMUNISMUL”. Nu am văzut în acele zile scris de adevăraţii revoluţionari nicăieri “INDEMNIZAţII”, “DREPTURI” “TERENURI”. Ce a fost în ultimele zile ale lui ’89 nu se cunoaşte, ce a urmat am trăit cu toţii. Revoluţia tinerilor a fost confiscată de neocomuniştii lui Ion Iliescu. Foştii securişti şi informatori au fost infiltraţi în partidele istorice. Orice încercare de opoziţie faţă de slugile Moscovei, cocoţate în fruntea României pe cadavrele adevăraţilor revoluţionari a fost înăbuşită, prin votul popular din Duminica Orbului. Statutul de revoluţionar a devenit o meserie profitabilă. O adunătură de şmecheri au pus mâna pe conducerea celor mai multe asociaţii de revoluţionari, finanţate şi manevrate în funcţie de interesele politice ale oamenilor lui Iliescu. Criminalii, ofiţeri care au ordonat deschiderea focului în Timişoara, Cluj, Sibiu sau Bucureşti au ajuns la cârma armatei. Până şi Băsescu, preşedintele huiduit de revoluţionarii cu indemnizaţiile ciuntite, l-a ţinut aproape pe generalul Constantin Degeratu, nimeni altul decât cel care a ordonat operaţiunile militare din seara de 21 decembrie în Cluj. O mână de adevăraţi luptători anticomunişti au mai rămas în câteva asociaţii denigrate de acele personaje politice care au furat revoluţia şi au dus în derizoriu idealurile eroilor din’89. Personaje dubioase, babe isterice şi pensionari protestează acum pentru drepturile revoluţionarilor. Aceştia pretind că ei sunt cei care şi-au pus în pericol viaţa pentru libertatea României, dar ies în stradă atunci când România are nevoie de o mică parte din indemnizaţia pe care cu toţii le-o plătim. Ei sunt cei care acum îl plâng pe Ceauşescu şi îi ridică osanale neocomunistului Iliescu. Ei sunt cei care-i fac pe morţii Revoluţiei din Decembrie ’89 să se întoarcă în morminte. Ei sunt cei care aduc în “Zona liberă de neocomunism” din Piaţa Universităţii interesele meschine ale propriului buzunar. Nimeni nu mai vrea să afle adevărul despre evenimentele din 16 – 22 decembrie 1989. Adevărul poate fi dureros, şi în plus nu aduce nici indemnizaţii, nici terenuri, nici scutiri de impozite sau călătorii gratuite. Adevărul poate în cel mai rău caz să readucă acest popor bolnav pe o cale a normalităţii. Dar cine are nevoie de normalitate?!
