glasul-hd.ro Web analytics

Pro memoria

Pro memoria. Despre „Legea asupra regimului mormintelor de răsboi”

Am mai vorbit despre acest lucru, dar trebuie să repetăm faptul că începuturile timide ale cinstirii memoriei morților din Marele Război debutează practic, la nivel individual și / sau familial, încă din timpul desfășurării conflictului și a continuat pe aceleași coordonate mai mulți ani după încheierea efectivă a luptelor, totul completat însă cu interesul din ce în ce mai mare al comunităților locale pentru un cult al eroilor locali.

Indiferent de originea etnică

La nivel național problema se pune cu acuitate abia aproximativ un deceniu mai târziu, când în 2 iunie 1927, în Monitorul Oficial, este publicată Legea asupra regimului mormintelor de răsboi din România. Iar articolul 1 din prevedea că „mormintele ostașilor – fără nici o deosebire de religie sau origine etnică – căzuți pe timpul și din cauza răsboiului, situate pe
teritoriul român, sunt puse sub ocrotirea legii de față”.
Totodată, la articolul 2 se face și o clasificare a mormintelor care sunt asimilate mormintelor de război, pentru că, așa cum am specificat de nenumărate ori, eroi nu sunt doar cei care au murit efectiv pe fronturile celor două Războaie Mondiale, ci spectrul este mult mai larg: mormintele cercetașilor, surorilor de caritate și a oricăror altor persoane care au murit un serviciu comandat, „cât și a acelora cari au căzut punându-se benevol în serviciul patriei; mormintele invalizilor de război, mai precis a celor care au murit la distanță de luni sau de ani după ce au fost răniți în bătălii, precum și mormintele tuturor românilor de pretutindeni „cari au căzut dealungul veacurilor pentru desrobirea și înălțarea Neamului”.
După cum se observă, legea era clară și mai specifica că de același trebuie să se bucure și mormintele aparținând fostelor state beligerante, „amice sau inamice”, situate pe teritoriul român, „sub condițiunea reciprocității”, inclusiv mormintele prizonierilor și internaților civili de război.
Articolul 4 specifică cât se poate de clar următoarele: „Toate mormintele de răsboi – naționale și străine – au a fi considerate ca monumente publice, fie că se găsesc izolate sau sunt grupate în cimitire. Tot astfel se vor considera edificiile sau oricare altfel de construcțiuni sau lucrări cari se vor fi înfăptuit pentru comemorarea celor căzuți sau a unor fapte în legătură cu glorificarea eroismului românesc din toate timpurile”. Nu intrau aici mormintele celor aflați în cavourile de familie.

Prevederi nerespectate

Toate mormintele de război situate pe teritoriul României trebuiau să fie îngrijite, înfrumusețate și păstrate cu toată pietatea, respectiva operă de îngrijire urmând să aibă caracter perpetuu, iar „sub nici o formă”, nimeni nu va putea strămuta mormintele de război fără autorizația societății „Cultul eroilor”. Comemorarea eroilor urma să se facă în fie care an de ziua Înălțării Domnului, decretată ca sărbătoare națională. „Deasemenea, pentru cinstirea celor căzuți și comemorarea glorioaselor acte de eroism național, se vor construi monumente și plăci comemorative în toate localitățile din țară, stimulându-se în special în acest scop inițiativa particulară”, iar fiecare comună era obligată să întocmească o „Carte de aur” cu numele ostașilor și alte date despre ei.
Un lucru interesant care merită menționat, este cel menționat în articolul 27: „Județele și comunele sunt îndatorate să asigure întreținerea și paza mormintelor și cimitirelor de răsboi, cât și a tuturor lucrărilor comemorative situate pe teritoriilor lor”. În sfârșit, la articolul 31 se specifică că „orice profanare, distrugere sau vătămare a lucrărilor comemorative, semnelor funerare, mormintelor, monumentelor, construcțiunilor, plantațiunilor etc., cari potrivit art. 4 din lege sunt declarate monumente publice, este calificată ca delict și se vor pedepsi cu închisoare dela 15 zile la 2 ani”…
Se știe că nu toate localitățile au pus în aplicare nici atunci prevederile respectivei legi, cât despre păstrarea memoriei la ora actuală mai este mult de muncă până să ajungem la o normalitate.

Daniel I. Iancu