Pe urmele dinozaurilor, prin Ţara Haţegului
Micii membri ai grupului de excursionişti de weekend s-ar bucura de o plimbare în „Ţara dinozaurilor pitici”. Li se spune aşa deşi unii dintre ei, cum este Magyarosaurus Dacus, sunt mult mai mari decât vieţuitoarele de astăzi. Dacă traseul vi se pare prea scurt, vă facem şi o sugestie suplimentară, tot în zona amintită.
Excursia din acest weekend poate începe chiar din centrul oraşului Haţeg. În spatele sediului Primăriei, pe strada Libertăţii, la numărul 9 A, se află sediul Administraţiei Geoparcului Dinozaurilor – Ţara Haţegului. Aici sunt expuse replici fidele după Balaurul bondoc şi Zalmoxes robustus. Acesta din urmă mai este denumit şi „şopârla lui Zalmoxes” şi se ştie deja că avea o lungime de trei metri şi cântărea undeva între 300 şi 350 de kilograme. Expoziţia permanentă de aici vă poate capta atenţia câteva zeci de minute bune. Dacă mai punem la socoteală şi pozele pentru contul de facebook… Din Haţeg trebuie apoi mers spre satul Sânpetru, din comuna Sântămăria Orlea. Aici se află „Casa dinozaurilor pitici”. Are şi ea o expoziţie permanentă, de data asta formată în principal din piese „meşterite” împreună cu copiii, dar şi un schelet de dinozaur reconstituit. După descinderea de la Sânpetru, e obligatoriu să ajungeţi în satul Berthelot, din comuna cu acelaşi nume. Peste drum de „conacul Academiei” găsiţi Centrul de Ştiinţe şi Arte al Geoparcului Dinozaurilor. Nu avenţi şanse să-l scăpaţi din vedere penttru că, în curte, „îşi face de lucru” Magyarosaurus Dacus, cel mai mare dintre cei trei „dinozauri pitici”, reconstituiţi în anii trecuţi de paleoartistul canadian Brian Cooley. Tot aici, dar în interiorul clădirii, puteţi vedea şi piese originale, nu doar replici, cum ar fi un cuib de ouă de dinozaur descoperit în zonă cu câteva decenii în urmă.
În toate cele trei locuri ar trebui să fie ghizi de serviciu, între orele 09.00 şi 17.00. Dacă nu sunt, există în mod sigur afişate numerele de telefon la care îi puteţi contacta. Sunt pe-aproape mai tot timpul.
Bonus – plantele carnivore din „Tăul fără fund”
De la Berthelot se ajunge uşor la Densuş şi, apoi, la Peşteana. În sat trebuie doar să întrebaţi cum se ajunge la „Tăul fără fund”. Sunt şanse ca, odată ajunşi la zona mlăştinoasă, pentru că despre asta e vorba, să vedeţi câteva flori de „roua cerului”, probabil singura plantă „carnivoră” din România. Planta denumită ştiinţific „Drosera rotundofilia” secretă o substanţă lipicioasă mai ales pe petale. În momentul în care o insectă se aşază pe o petală, nu mai reuşeşte să scape. Petala se strânge apoi în jurul insectei şi o „digeră” cu ajutorul aceleiaşi substanţe lipicioase. Nu vă aventuraţi însă să intraţi în mlaştină. Bătrânii locului spun că, deseori, animalele care au intrat aici n-au mai reuşit să iese, scufundându-se de vii. De aici vine şi denumirea locului, dar şi credinţa locală că „Tâul fără fund” ar fi atât de adânc, încât ar comunica direct cu… marea.
