Eroi pentru „țară și rege”
Undeva de-a lungul străzii principale ce străbate localitatea Uroi (aparținând administrativ de orașul Simeria), s-a ridicat în anul 1938 un monument al eroilor, oarecum singular din punctul de vedere al realizării, dar și în ceea ce privește o parte a textului inscripționat. În urma lucrărilor edilitare realizate de-a lungul vremii, astăzi obiectivul memorial este amplasat extrem de incomod și inestetic: dincolo de o țeavă de gaz metan cam ruginită, cu o cutie de tablă, și în spatele unui gard vizibil deteriorat. Practic, monumentul se află într-o grădină.
Monumentul din Uroi
Ansamblul dedicat eroilor din localitatea Uroi se compune dintr-un corp dreptunghiular superior așezat pe un al doilea corp aproximativ de formă patrulateră și care se înalță practic dintr-un postament realizat din trepte inegale pe diferitele laturi ale monumentului. O cruce în relief împodobește partea superioară, la baza acesteia fiind dispuse mai multe elemente decorative specifice: de ambele părți frunze de laur, iar în centru o cască suprapusă peste o sabie dispusă în diagonală, cu vârful în jos, o cruce cu brațele egale, amintind de „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” (medalie instituită de Regele Ferdinand I prin Decretul Regal 1744 din 8 iunie 1918), iar mai jos inscripția „PRO PATRIA”.
Pe registrul median, într-o nișă dreptunghiulară, se găsește textul principal scris acum cu litere vopsite în auriu: „PENTRU AMINTIREA / EROILOR DIN UROI / MORȚI PENTRU PATRIE / 1914 – 1919 // TOT N. ION / TOT P. NICOLAE / IANCU SOLOMON / SABĂU S. ALEX / MIC VALER / RADU ALEX / TOT P. ARON // TOT AUGUSTIN / BĂLAN RUSALIN / LUNGU ALEX / MOGA I. ION / TOT I. SOLOMON / LĂDARI PETRU / SABĂU I. ALEX / SABĂU G. GHEORGHE”.
Pe cealaltă față a monumentului, mai puțin decorată, se găsește doar, redată în basorelief, imaginea stilizată a unei cărți deschise, amintind de „cărțile de aur ale eroilor”, iar dedesubt un text care în perioada comunistă a fost ascuns de ochii lumii sub straturi
groase de var. Textul este următorul: „RECUNOȘTINȚA / STOLULUI / ȘCOALEI PRIMARE / ȘI A / SUPRAVIEȚUITORILOR / BINEVOITORI / 15 Noem. 1938 / CREDINȚĂ și MUNCĂ / PENTRU / ȚARĂ ȘI REGE”.
Despre „Straja Țării”
Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu termenul de „stol” decât în alte contexte, trebuie precizat faptul că stolul era o structură a ceea ce s-a numit „Straja Țării”. Pe scurt, Străjeria a fost o instituție de stat, obligatorie pentru tinerii între 7 și 18 ani, înființată de către Carol II, care și-a luat și titulatura de „Marele Străjer”. Potrivit declarațiilor, Străjeria avea ca scop educația tineretului în plan patriotic, moral și fizic, și era organizată în cuiburi, pâlcuri, stoluri, cete, falange și marea falangă, iar printre discipline se numărau: educația fizică, educația tehnică, educația patriotică, educația morală, socială și religioasă, sau cea civică.
Daniel I. Iancu







One Comment