glasul-hd.ro Web analytics

Pro memoria

Eroi din al Doilea Război Mondial

Așa cum am precizat în mai multe rânduri, încă din anul 2013, apropierea centenarului Primului Război Mondial ne-a îndemnat să demarăm o acțiune de inventariere a monumentelor de eroi de pe raza județului Hunedoara, acțiune care s-a transformat ulterior într-un proiect derulat prin intermediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. Acest demers a presupus de la bun început o campanie de identificare, localizare, fotografiere, măsurare și descriere detaliată a tuturor monumentelor de acest tip, fie că aminteau de eroi din Primul Război Mondial, fie de eroi căzuți pe fronturile celei de-a doua mari conflagrații.

 Monumentul din Valea Orminzii

 SECUND 1Astfel, astăzi ne oprim asupra a două obiective memoriale, diferite ca realizare artistică și ridicate la zeci de kilometri și la decenii distanță unul de celălalt. În primul rând este vorba despre monumentul eroilor din Valea Orminzii, parte a localității Ormindea din comuna Băița.

Amplasat pe un soclu masiv de ciment văruit în alb, monumentul este însă protejat de precipitații într-un mod inestetic (sau cel puțin așa era la data documentării, 9 martie 2014), cu un acoperiș de tablă sprijinit de patru țevi de fier. Obiectivul memorial în sine este în schimb extrem de îngrijit realizat, cioplit în piatră, fiind constituit din două părți distincte: o cruce latină înaltă, cu terminațiile brațelor trilobate și incizate cu inscripțiile de consacrare, și o placă dreptunghiulară lipită practic pe una dintre lateralele crucii.

Pe această placă se află cioplit și textul inscripției, pe care ne-am îngăduit să îl transcriem în felul următor: „ÎN AMINTIREA OSTA- / ȘILOR CĂZUȚI ÎN RĂS- / BOIUL 1941-1945 // COL. P. POPA BĂIȚA / MED. Pl. Z. C. ZAICA BĂIȚA / CAP. C. GABAR BĂIȚA / SERG. GH. BORZA ORMINDEA / SERG. I. DAVID ORMINDEA / SERG. P. DAVID ORMINDEA / CAP. T. ADAM / SOLD. P. GHERMAN ORMINDEA / SOLD. V. OPREAN ORMINDEA / SERG. A. SĂCUI CĂINEL / SOLD. N. MAGDA CĂINEL / SOLD. A. STEGA CĂINEL / CAP. GH. SERBAN PEȘTERIA / SOLD. T. BUDA PEȘTERIA / SOLD. I. BUDA PEȘTERIA / SOLD. P. GROZA PEȘTERIA / SOLD. GH. IACOB CRĂCIUNEȘTI / 29 IUNIE 1946”.

Este evident faptul că numărul eroilor din localitățile comunei Băița este mult mai mare, dar la momentul ridicării respectivului monument numele celor căzuți pe SECUND 2front nu era cunoscut de către meșterii cruceri și de către cei care au comandat monumentul. Pentru cei care doresc să afle mai multe informații în acest sens se poate consulta în special volumul scris de Ioachim Lazăr, Comuna Băița. Monografie (Deva, 2007, p. 136-137).

Noul monument din Crișcior

 Despre monumentul vechi din Crișcior, impozant prin realizare, am amintit cu altă ocazie. Monumentul nou, ridicat în amintirea eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, este amplasat la marginea localității, la ieșirea spre Abrud. Este realizat într-ul stil banal, fiind redus ca dimensiuni și turnat în ciment, având încastrate mai multe bucăți sau plăci de marmură ornamentate cu simbolul crucii, imagini de lumânări care ard sau având inscripționate următoarele texte: „SFÎNTĂ CRUCE / NE AJUTĂ / ÎN NECAZURI / ȘI-N DURERI / INIMA NE-O FĂ / AVUTĂ PLINĂ DE / DULCI MÎNGÎIERI // 1997 // EROII DIN CEL DE-AL II-LEA RĂZBOI / MONDIAL ÎMPOTRIVA STALINISMULUI / ȘI HITLERISMULUI 1941-1945 // LITRA PETRU / DAN CORNEL / ELEG STEFAN / ICA LADISLAU / CRISTEA IOAN / PLEȘA IOAN / POPA EMANUIL / FURDUI OCTAVIAN / GRISCIU GHE. // SORTAN VALER / JOSAN IOAN / TODERAS EMAN. / MARCU NICOLAE / ELEG IULIU / DOT GLIGOR / FER IOAN / OPREAN IOAN / OPREAN AVRAM”.

 Daniel I. Iancu

Back to top button