Sare-n ochi
“E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune…” scria Mihai Eminescu şi nu cred că şi-a închipuit vreodată câţi politicieni se străduiesc să-i dea dreptate. Am intrat în precampania electorală. Prin anumite ziare, candidaţi de mâna a doua încep să-şi încoarde muşchii şi să arunce cu noroi în contracandidaţii aflaţi în funcţii, pe de o parte, şi pe de altă parte să promită, câte în lună şi în stele. În lipsa unei dezbateri totul este o vorbărie goală. De exemplu: “Unde ai fost domnule deputat când Cazacu făcea greva foamei?” Se întreabă un contracandidat al deputatului Laurenţiu Nistor. Preşedintele pesedeului judeţean nu-i poate răspunde, pentru că pe spaţiul plătit în gazetă nu au loc decât vorbele “clientului” de publicitate electorală mascată. Poate că ar avea câte ceva de zis. În fond o întrebare aşteaptă şi un răspuns. Poate că Nistor era la Bucureşti să facă lobby la guvern în sprijinul brădenilor. Poate în aceste condiţii presa să lămurească electoratul despre calităţile şi defectele candidaţilor? Putem să vorbim despre presa locală ca despre un instrument de informare corectă, sau doar ca despre o trâmbiţă pusă la dispoziţia celor care plătesc? În următoarea lună mă pregătesc să citesc atâtea inepţii, atâtea promisiuni, atâta demagogie, atâtea vorbe goale încât sunt convins că electoratul nu va înţelege, şi mai mult decât atât nu va crede nimic din ceea ce vor scrie ziarele. Cum să creadă în presă cele trei mii de oameni care au fost la concertul Goran Bregovic şi au auzit cu urechile lor huiduielile adresate clasei politice, care au citit într-un cotidian local că primarul Devei a fost aplaudat când a urcat pe scenă alături de cântăreţul sârb. Este evident că unele publicaţii servesc interese politice şi că altele se pun în slujba celui care plăteşte. Până la un punct, factorul economic influenţează presa care trăieşte tot cu bani. Dar lumea nu se termină după următorul scrutin. Credibilitatea presei ar trebui să fie puţin mai importantă decât purcoiul de bani pe care gazetele şi televiziunile le adună în campania electorală. Lipsa oricărei confruntări între candidaţi duce la bulversarea electoratului. Dar o confruntare corectă nu este dorită de nimeni. Nici de candidaţi, pentru că majoritatea nu au nimic de spus. Nici de presă, pentru că nimeni nu vrea să fie arbitru, toţi vor să pară coechipieri cu candidaţii pentru a-i jumuli de bani.
În următoarea lună vom auzi numai lozinci: “Vom aduce gazul în Brad!”, “Ştim cum să creăm locuri de muncă în Hunedoara!”, “Vom rezolva apa şi canalizarea în comuna X!” Serios!? Cum? Niciun candidat nu spune cum va face aceste lucruri. Ce pârghii miraculoase va pune în mişcare să realizeze ceea ce de 20 de ani nu s-a realizat. Nu am auzit nici un candidat care să spună ca va merge în Parlament şi va face legi. Că va reprezenta interesele alegătorilor acolo unde va fi trimis, în Parlamentul României. Cel care va spune asta va fi singurul candidat cinstit. Restul sunt doar panglici, vorbe goale şi promisiuni pe care doar naivii pot să le creadă.
