Sare-n ochi
Reacțiile din presa suedeză, după meciul de la Craiova, câștigat de tricolori, nu sunt deloc măgulitoare, dar surprind perfect esențialul României centenare. „Un stadion ultramodern, cu un gazon pe care pare că au păscut turme de oi!” Asta au constatat nordicii după meciul din Bănie și, din păcate, asta caracterizează România. Pentru un ardelean, obișnuit cu „burgurile” transilvane cu piețe și zone pietonale bine rânduite, centrul vechi al capitalei este un alt exemplu grăitor pentru ceea ce reprezintă de fapt România. Exact ca în cazul Stadionului „Ion Oblemenco”, și în „buricul” Bucureștiului fațadele restaurantelor de lux, renovate după ultimele tendințe europene, aflate la parterul clădirilor, contrastează cu gangurile insalubre și etajele acelorași clădiri care par a se dărâma la o rafală mai serioasă de vânt. Lumea bună a Bucureștiului chefuiește noaptea în cârciumi cu „ștaif”, în timp ce deasupra localurilor scumpe locuiesc familii de țigani care trăiesc de multe ori de pe o zi pe alta. Asta este România, țara lui „merge și așa”, țara în care de 100 de ani ascundem lipsa apei și a săpunului sub mirosuri de parfumuri scumpe, în care aparențele înseamnă totul, în care îl avem model pe Nastratin Hogea, cel care își hrănea hainele pentru că doar ele l-au ajutat să ajungă în înalta societate. O țară care încearcă să importe civilizația occidentală și să o așeze direct pe colbul istoriei acoperit de rogojini.
Suntem mult prea orgolioși să recunoaștem că nu ne putem ridica din niciun punct de vedere la nivelul Europei occidentale. De aceea, de fapt, suntem mereu la coada Uniunii Europene în toate statisticile. Dar asta nu ne dă de gândit, nu ne face să încercăm să schimbăm ceva, nu ne ambiționează să fim mai buni, pentru că suntem atât de îndoctrinați și needucați încât nu ne conștientizăm propriile lipsuri și nu ne putem aprecia propriul nivel. Permanent găsim vinovați și justificări pentru situația noastră. Dacă e sărăcie în România, nu românii sunt de vină că nu muncesc suficient de mult și de bine, ci străinii. Ba că ne iau resursele, ba că ne fac slugi, ba că ne distrug economia. Trăim permanent într-un trecut pe care doar noi îl vedem glorios, și ne raportăm la personaje pe care doar noi le vedem pozitive. Au ajuns românii să plângă după un cizmar dictator ca Ceaușescu, catalogându-l ca mare patriot. Or ce patriot își împușcă „frații” pentru că nu vor să-și dea pământul la CAP sau nu vor să se supună unor reguli absurde impuse cu tancurile sovietice? Invocă românii puterea economiei românești pe vremea comunismului ca argument că vremurile din acea perioadă erau mai bune, dar uită că atunci când la noi erau produse mașini Aro, Occidentul, mult blamat, producea BMW, Mercedes sau Land Rover. Iar diferența între noi și ei era identică cu cea dintre mărcile de mașini produse de fiecare.
Acum am împlinit 100 de ani, dar demonstrăm că nu am învățat nimic din acest centenar. Era și greu să învățăm ceva, pentru că în ultima sută de ani nimeni nu și-a bătut joc mai dramatic de România cum a făcut-o propriul ei popor. Bucureștiul i-a înșelat pe basarabeni promițându-le libertate și autonomie într-un regat al „fraților”. La fel a procedat și cu ardelenii și bănățenii. La niciun an după ce au acceptat de bunăvoie unirea cu România s-au trezit dominați de un București ultracentralist, cu parlamentele și guvernele regionale desființate contrar promisiunilor făcute în actele prin care s-a consființit unirea. Practic „Marea Unire” pe care o sărbătorim în acest an a pornit cu „Marea Păcăleală” pentru provinciile alipite la „Patria Mumă”. Au urmat apoi 29 de ani în care nu am avut timp să ne „civilizăm”, să ne închegăm o cultură națională, să decantăm obiceiuri, să formăm tradiții. Pentru că puțini din cei 29 de ani au fost de tihnă. Ba Carol al doilea, ba legionarii, ba dictatura lui Antonescu și războiul și-au pus amprenta în mod negativ asupra unei națiuni mult prea tinere să reziste atâtor șocuri. Au urmat după acea perioadă cei 42 de ani de comunism în care reperele morale și cele culturale au fost cu totul schimbate. Scările de valori au fost răsturnate, educația și-a schimbat cu totul conceptele. Cultura și tradițiile, așa șubrede cum au fost până atunci, au fost distruse și înlocuite cu „lumina” ce venea de la Moscova. În ultimii 28 de ani, chiar dacă ne-am câștigat libertatea, nu am știut nicio secundă ce să facem cu ea. Le-am pus-o în brațe unei găști de infractori și am primit în schimb iluzii. Ne-am unit cu Occidentul într-o structură care speră să ne tragă și pe noi spre valorile vestului. Dar am rămas blocați în temerile și mentalitățile trecutului. Am rămas ultracentraliști, dominați de un București care nu este capabil să înțeleagă ce vrea de fapt țara. Ce vrea de fapt România. Și de aceea ne dă cocarde, steaguri, pâine și circ, după 100 de ani în care noi ne-am fi dorit autostrăzi, școli moderne, spitale decente și un nivel de trai măcar la nivelul țărilor „evadate” și ele din fostul lagăr comunist.
