Sare-n ochi

Indiferent de culoarea politică, guvernele care au condus până acum România au un numitor comun: lipsa de viziune și apetența pentru proiectele făcute doar pentru mulțumirea electoratului. Cel mai clar se văd slăbiciunile tuturor guvernelor, de la tehnocrați, la stânga și dreapta, când vine vorba de construcția de autostrăzi în special și de investițiile în infrastructură în general. După câțiva ani de exploatare, autostrăzile din România par a fi făcute de sute de ani. Pe asfaltul turnat de puțin timp, valurile se unduiesc de parcă autostrăzile ar fi o prelungire a Mării Negre spre granița de vest, de nici nu știi dacă șoferii au nevoie de carnet de conducere sau brevet de marinar. Ca să nu mai vorbim despre autostrada scufundată de la Aciliu pe care Ministerul Transporturilor a fost nevoie să o închidă la câteva luni de la inaugurare și să o refacă cheltuind astfel o sumă impresionantă pe un lucru care putea fi făcut bine de la început. Putea! Dar nu a fost făcut, pentru că autorităților din România nu le pasă de eficiența cheltuirii fondurilor publice, ci de numărul de voturi pe care îl aduce orice obiectiv inaugurat. Recent, specialiști în construcții de drumuri și poduri atrag atenția că nici autostrăzile aflate în construcție nu sunt scutite de probleme de genul celei semnalate la Aciliu. Pe tronsonul patru al autostrăzii Lugoj Deva, firma „regelui asfaltului”, Dorinel Umbrărescu, se lovește de alunecări masive de teren în zona carierei de piatră de la Bretea Mureșană. O altă alunecare semnalată pe același tronson, în Șoimuș, a stârnit discuții zilele trecute la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență. Cât de sigure sunt soluțiile de remediere prevăzute în proiectul făcut tot de firma lui Umbrărescu, nimeni nu poate să știe. Important e ca autostrada să fie inaugurată, guvernanții să taie panglica, alegătorii să-i voteze și constructorul să-și încaseze banii. După aceea, Dumnezeu cu mila. Nici nu mai contează că într-un an sau doi autostrada e plină de denivelări și poate chiar cu terasamentul dislocat de surpări cauzate de faptul că proiectele sunt făcute de constructori din birou ca să iasă cât mai ieftin, fără studii geologice sau de altă natură, menite să scoată în evidență caracteristicile zonelor traversate de autostradă și să le dea proiectanților indicii pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât construcțiile să reziste în timp. E drept că autostrăzile din România sunt construite din fonduri europene, dar ar fi păcat să cheltuim acești bani pe lucrări de proastă calitate. Va fi un dezastru pentru România, să ratăm oportunitatea de a ne fii finanțate autostrăzi și în loc să le facem pentru sute de ani, să fim nevoiți în câțiva ani să băgăm bani grei, din bugetul național, pentru a le cârpi. Pentru că un astfel de obiectiv prost proiectat nu va putea fi niciodată reparat decât prin demolare și reconstrucție pe baza unui nou proiect.
Este evident că nici în al doisprezecelea ceas Ministerul Transporturilor nu se trezește și girează lucrări prost făcute, fără autorizații și avize și pe baza unor proiecte întocmite tocmai de constructorii care sunt în situația să le pună în practică și pe care nu-i verifică aproape nimeni, sau dacă o face totuși verificarea este atât de superficială încât duce la alunecări de terasament ca în cazul lotului trei, construit de asocierea Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. În acest caz, terasamentul a plecat la vale din cauza materialelor de proastă calitate folosite de constructori. Cine trebuia să verifice dacă materialele puse în operă corespund cu cele din proiect? Răspunderea este pasată între firmele subcontractante și firmele titulare ale proiectului. Alunecarea va fi cu siguranță cârpită și autostrada inaugurată. Dar cine garantează că tot din cauza acestor materiale proaste peste un an, doi sau cinci, terasamentul nu va ceda în altă parte? În momentul de față nu construim autostrăzi, ci bombe cu ceas. Ne construim pe bani europeni, și nu puțini, ruina de mâine a infrastructurii rutiere, din lipsă de viziune și incapacitatea de a gestiona marile proiecte în afara calculelor electorale.