Sare-n ochi
Oare ce trebuie să se întâmple în România ca politicienii să înțeleagă că au fost votați să apere interesele oamenilor nu pentru a face jocuri politice? În ședința Consiliului Local din Deva, partidele au demonstrat, din nou, că interesul pentru dezvoltarea comunității este inexistent și că „aleșii poporului” nu pot să treacă peste orgolii, interese și o prost înțeleasă disciplină de partid. Nu am auzit până acum niciun partid care să spună că nu susține investitorii și nu dorește protejarea, încurajarea sau dezvoltarea capitalului autohton. Și totuși, când vine vorba de fapte, consilierii respectă disciplina de partid și votează contra majorității, doar ca să-și legitimeze statutul de „partid de opoziție”. La ultima ședință de Consiliu Local, aleșii PSD, ALDE și Mate Marta, de la UDMR, au votat împotriva vânzării unor terenuri care fac parte din domeniul privat al municipiului Deva. În spatele propunerilor de hotărâri promovare de administrația locală nu stăteau afaceri imobiliare dubioase, nici alte interese personale ale unora sau altora dintre consilieri, ci încurajarea unor oameni de afaceri locali care au făcut investiții pe suprafețele respective și aveau intenția să cumpere terenul de sub imobilele în care au investit. Dar în Consiliul Local Deva nu s-au întrunit două treimi din voturile necesare aprobării vânzării terenurilor. Un bun mesaj dat de PSD, ALDE și UDMR pentru potențialii investitori care s-ar gândi să-și „îngroape” capitalul în municipiul Deva. Reaua credință a reprezentanților celor trei partide este evidentă în condițiile în care cei trei investitori ofereau un preț corect pentru suprafețele de teren pe care doreau să le cumpere. Proprietarul unei pensiuni din Deva a solicitat o suprafață de 368 de metri pătrați la un preț de 473 de lei pe metrul pătrat, adică peste 100 de euro. Un alt teren de 180 de metri pătrați, aflat sub un spațiu commercial, valora aproape 200 de euro pe metru pătrat, iar al treilea teren, de 143 de metri pătrați, era estimat la 315 lei pe metru pătrat. Cum pe toate cele trei suprafețe se află clădiri proprietate a solicitanților, motivul pentru care consilierii PSD, ALDE și UDMR au refuzat să voteze nu poate fi decât legat de intenția acestora de a da un semnal clar investitorilor care s-ar apropia de Deva, de a se gândi de două ori înainte să oprească la poalele vestitei cetăți. În zonă sunt orașe mult mai deschise spre atragerea capitalului străin sau autohton care pun la dispoziția potențialilor investitori suprafețe de teren cu titlu gratuit sau la prețuri modice. Dezvoltarea municipiilor Sebeș și Alba Iulia sau a orașului Cugir, unde numai cine nu vrea nu muncește și nivelul de trai depășește cu mult orice limită superioară din județul Hunedoara, a avut loc tocmai pentru că aleșii din toate partidele au înțeles că populația nu are nevoie de contre politice și comunitățile nu se dezvoltă decât acolo unde factorii de decizie lucrează „umăr lângă umăr” cu administrația pentru ele. Ceea ce, se vede, nu este cazul în Deva.
Un alt incident, pe care presa s-a grăbit să-l catalogheze ca fiind „scandal”, este invalidarea de către PNL a veșnicului consilier local Kovacs Francisc, care și-a făcut loc de mulți ani ba pe listele PDL, ba pe cele ale liberalilor, fără să lase însă nicio „urmă” semnificativă în urma lui, nici pentru binele pensionarilor pe care se laudă că-i păstorește și nici a comunității. Ba mai mult, nu o dată Kovacs a condiționat votul său de mici favoruri personale pe care municipalitatea a fost obligată să i le facă. Practic prezența pe liste a acestuia a fost permanent obținută printr-un șantaj, având ca obiect votul pensionarilor pe care „Kovacs” se laudă că îl controlează, dar care nu s-a regăsit, în realitate, niciodată în scorul partidelor pe care le-a reprezentat. În aceste condiții, prezența „venerabilului” politician în Consiliul Local Deva l-a ajutat să-și creeze rețele de distribuție pentru unele produse pe care le vinde în sistem MLM sau să-și dezvolte diverse afaceri personale. Mai mult decât atât, supărat că liberalii nu-i mai oferă atenția de altădată, Kovacs a susținut pe față ALDE în campania electorală, dar având pretenția ca PNL să-l susțină în continuare în Consiliul Local Deva.
Ce să mai înțeleagă alegătorii de bună credință din manifestările politicienilor locali? PSD, ALDE și UDMR votează împotriva unor oameni de afaceri locali, dând astfel un semnal extrem de prost potențialilor investitori, doar pentru că trebuie să fie „Gică Contra”, în timp ce un „Gică Contra” consacrat se ține cu dinții de o demnitate pe care până în prezent a folosit-o strict în scopuri personale. Groapa dintre politicieni și cetățeni se adâncește din ce în ce mai mult, devenind o prăpastie greu de trecut.







2 Comments