Sare-n ochi
Cum putea oare să marcheze mai bine clasa politică din România, anul Caragiale, decât prin circul politic declanşat în ultimele luni. În 2012 se împlinesc 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg. Probabil că în cinstea lui nenea Iancu, un “moftangiu” domn Goe este desemnat premier, în timp ce Nae Caţavencu este trimis la Cotroceni în locul lui Traian Băsescu. Pentru oricine cunoaşte opera lui Caragiale, este evidentă asemănarea între comportamentul lui Ponta şi cel al domnului Goe. A vrut să plece cu “trenul de plăcere” la Bruxelles? A plecat chiar dacă mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa i-au spus că nu e frumos şi nu are “belet”. A vrut să-şi ia doctorat? Şi-a luat, chiar dacă o treime din lucrare a fost copiată cuvânt cu cuvânt şi greşeală de ortografie cu greşeală de ortografie. A vrut să se dea mare cu un masterat în CV? Şi-a falsificat CV-ul trecând un masterat inexistent. Apropo! Vă mai aduceţi aminte de scena în care domnul Goe trage semnalul de alarmă?
“Cine poate ghici în ce vagon era ruptă aţa plumbuită şi răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam’mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe. Nu se poate ştie cine a tras manivela.” Oare nu o recunoaşteţi pe Ecaterina Andronescu în rolul “mam’mare”? Oare nu doarme drăguţul Ponta căutat de plagiat în braţele ei, salvat de o comisie pe care singur şi-a organizat-o?
Nici Caţavencu nu lipseşte. Este cocoţat la tribuna prezidenţială, ca pe un car alegoric de carnaval şi ţine discursuri. Forma fără fond, cuvintele sforăitoare şi demagogia lui Caţavencu sunt pe alocuri întrecute de “paiaţa” de la Cotroceni.
Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră! În Iaşi, de exemplu, — permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!… Și cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel! Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…
Luaţi aleatoriu orice discurs al lui Antonescu, care vorbeşte enorm şi gândeşte monstruos – ca să-l parafrazez tot pe Caragiale – şi veţi regăsi temele predilecte ale lui Caţavencu: economie, naţionalism ieftin şi demagogie.
Nici cetăţeanul turmentat nu lipseşte, îl privesc în oglindă în fiecare dimineaţă, trece pe lângă mine, de multe ori ne salutăm. Habar nu are cu cine să voteze, sau dacă va merge la vot, dar nu şi-a pierdut nici confuzia, nici starea bahică şi caută încă cu înverşunare o coană Zoiţică pentru a-i dirija voinţa politică.
’Ai să trăieşti, nene Iancule!
