Sare-n ochi
Democraţia este în România doar un simplu cuvânt, fără niciun conţinut şi fără nicio semnificaţie. Derapajele liderilor USL din ultima săptămână demonstrează că România se îndreaptă vertiginos spre o formă de guvernământ profund nedemocratică. “Despotul luminat” inventat de Iliescu pare o soluţie rezonabilă faţă de cei doi cretini care au pus mâna pe USL. Chiar nu există în PSD şi PNL oameni care să aibă curajul să le spună celor doi măscărici că au dus prea departe obsesiva lor ură faţă de Băsescu. De o lună în România se duce un război politic total. Guvernul îşi canalizează întreaga energie să-l dărâme pe preşedinte, după ce Parlamentul e făcut preş la picioarele Executivului. România şi românii nu mai contează în această luptă. ţara merge din inerţie, economia scade, şomajul şi preţurile cresc. În acest timp, singurele probleme ale premierului sunt suspendarea lui Băsescu, şi evitarea unei demisii de onoare în urma dovedirii lui ca plagiator. Ce se întâmplă în România la început de mileniu trei, într-o ţară membră a Uniunii Europene este de necrezut. Parlamentul, instituţia care ar trebui în mod normal să reprezinte poporul, este controlat de un grup de interese care-l are în frunte pe Ponta şi Antonescu. Nimeni, niciun parlamentar, nu are curajul să se opună poftelor de mărire sau intereselor celor doi copreşedinţi ai USL. Se poate vorbi despre democraţie, într-o ţară în care câţiva lideri dictează linia unei formaţiuni politice tip turmă formată din “oi” ascultătoare? Evident că nu. Niciun pesedist sau penelist nu are curajul să comenteze măcar ceea ce este evident. Nimeni nu se abate de la linia oficială a partidului. A spus Ponta că nu a plagiat. Este clar că, indiferent de probele evidente, nu se poate vorbi despre plagiat. Dacă în mijlocul verii, Ponta va spune că a nins, pesediştii şi peneliştii în cor vor susţine că s-au bătut cu zăpadă în iulie în parcarea de la Casa Poporului. Aberaţia în România a atins cote inimaginabile. Instituţiile fundamentale ale unui stat de drept şi ale unui stat democratic sunt în pericol să fie desfiinţate doar pentru că funcţionează independent de voinţa politică a celor doi copreşedinţi ai USL. Dialogul la care invită Ponta şi Antonescu opoziţia şi pe preşedintele Traian Băsescu este de fapt un monolog. A dialoga în accepţiunea lui Ponta înseamnă a asculta orbeşte ordinele pe care le dă el. Culmea ipocriziei este că vorbesc despre dialog doi politicieni care au refuzat orice discuţie cu preşedintele Traian Băsescu atunci când s-au aflat în opoziţie. USL nu a făcut nimic din ceea ce a promis că va face, odată demolat Guvernul Udrea-Boc. România bunului simţ promisă de Antonescu în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a rămas undeva pe afişele electorale.






