Sare-n ochi
Şantajul, armă sau scuză!? Asta-i întrebarea care macină clasa politică şi pe românii conectaţi la evenimentele ultimelor zile. În România, războiul este total şi mult mai profund decât apare în media. La suprafaţă lupta crâncenă se dă între un om, Traian Băsescu, şi un sistem controlat şi impus de USL. În afara protagoniştilor sunt destul de greu de definit elementele acestui război. Armele sunt variate şi nu ţin cont de nicio regulă. Fiecare foloseşte orice mijloace pentru a-şi atinge scopul. Încă nu s-a ajuns la reprimarea fizică a combatanţilor, dar la cum se ascut interesele cred că nici ziua aceea nu este departe. Pe frontul deschis între Palatul Victoria, Parlament şi Cotroceni, mişcările de trupe sunt aprige. Dezinformarea şi demagogia a devenit un mod de existenţă a clasei politice din România. În timp ce justiţia începe să-şi facă datoria, Parlamentul încearcă cu disperare să-i pună pumnul în gură. Clasa politică a intrat în panică. Pe fondul diversiunii mediatice create de arestarea lui Adrian Năstase, subiect pe care televiziunile îl durigă ca purceaua curcubăta, USL pregăteşte reîntoarcerea la controlul statului de către “sistemul ticăloşit”. Recent a fost modificată Legea referendumului, în aşa fel încât să fie mult mai uşoară suspendarea şi apoi anihilarea lui Traian Băsescu. De ce ar fi nevoie de schimbarea “locatarului” de la Cotroceni? Pentru că Băsescu a lăsat justiţia să funcţioneze. Până la el. Preşedinţii României ţineau în lesă o justiţie subordonată total sistemului. Statul de drept era în România doar o sintagmă scrisă în Constituţie. În faţa legii, politicienii erau mult superiori oamenilor simpli. Numai aşa au reuşit Năstase şi gaşca lui să aducă corupţia “pe cele mai înalte culmi”. Condamnarea lui Năstase şi cele ale multor politicieni de toate “culorile”, înaintea acestuia, sunt dovezi clare că România începe să semene cu un stat de drept. Acuzaţiile liderilor USL la adresa lui Băsescu sunt nenumărate. Dar parcă în ultima vreme două dintre ele se remarcă cu precădere. Băsescu încalcă Constituţia şi conduce ţara prin şantaj. Aceste acuzaţii vin din gura unor politicieni care atunci când se aflau în opoziţie au folosit Curtea Constituţională ca pe o armă, redutabilă, împotriva puterii. Acum, că au ajuns ei la putere, vor să-i diminueze competenţele pentru a putea călca în picioare legea supremă. Cât despre şantajul făcut de Băsescu, – nimeni nu spune asupra cui – acesta nu a fost niciodată dovedit. Şi despre ce şantaj vorbesc liderii USL? De fapt despre nişte dosare de corupţie, aflate în atenţia DNA sau pe rolul instanţelor de judecată, despre care ştie toată opinia publică şi care în niciun caz nu reprezintă obiectul unui şantaj.
În războiul pe care Băsescu îl duce cu Parlamentul şi Guvernul, lipseşte actuala opoziţie parlamentară. PDL nu există, sau nu contează în această luptă a sistemelor. Reformiştii din PDL au pierdut lupta cu foştii FSN-işti, născuţi tot din cei doi emanaţi Iliescu şi Roman, care nu se dau în vânt să susţină schimbarea mentalităţilor şi aplicarea legii în România. Dovada clară a “compatibilităţii” între USL şi tabăra veche a PDL este liniştea cu care Blaga păstrează şefia Senatului, după ce chiar PSD i-a facilitat acest lucru.
Din păcate, pentru el, sau pentru România, Traian Băsescu are o armată mult prea mică, pentru a învinge în acest război. Sistemul s-a coalizat împotriva lui, şi până acum, în ciuda unor palide succese ale justiţiei, se pare că a pierdut cel mai de nădejde aliat. Poporul!
