glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Carte frumoasă cinste cui te-a scris. Monografia judeţului Hunedoara a deschis o breşă între două instituţii de cultură din judeţul Hunedoara. Coordonatorii şi coordonaţii pasează vina de la unii la alţii şi nimeni nu îşi asumă pe deplin responsabilitatea. În final vinovaţii sunt nimeni alţii decât jurnaliştii nesimţiţi, care şi-au făcut datoria şi nu au ascuns, precum pisica, mizeria sub preş. Ideea elaborării unei monografii a judeţului Hunedoara – în premieră – părea chiar “simpatică” la prima vedere. Acest lucru implică o muncă titanică iar cei mai specialişti dintre specialişti au primit sarcină (n.red ordin) să se apuce numaidecât de muncă. Încă de când s-a pus problema încropirii monografiei au apărut şi primii nemulţumiţi, iar colaborarea dintre factorii implicaţi nu a fost cea mai bună. Motivul? Cică unii s-ar fi împăunat cu munca altora, iar cei care au muncit pe brânci şi au scris şi editat texte s-au ales cu praful de pe tobă. După multe scremete, amânări şi scărpinări în creştet a ieşit “pe piaţă” produsul finit (culmea, în plină campanie electorală): 500 de bucăţi a câte 91 de lei + TVA bucata – bani de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Doar că s-a întâmplat un pocinog: cineva s-a gândit că ar fi oportun să ilustreze textele cu imagini furnizate de “văru` Goagle” şi un pamflet a ajuns unde nu trebuia, adică în paginile monografiei. Ba mai mult, se pare că nu a fost sigura imagine procurată de pe Google – fapt recunoscut de colectivul redacţional. Luată la puricat, monografia a scos la iveală mult mai multe greşeli, nu doar o banală imagine trucată. Toate acestea au fost relatate şi întoarse pe toate părţile de jurnaliştii impertinenţi. Responsabilii şi-au asumat o parte din greşeli în cadrul unei conferinţe de presă. Unii pe un ton calm şi cu resemnare, responsabilitate şi vinovăţie. Alţii, ofensaţi de impertinenţa jurnaliştilor au crezut de cuvinţă că dacă înfierează şi acuză limbajul jurnalistic (cu totul diferit de cel poetic sau cel al unui specialist) se şi curăţă de păcate şi de vină. Ba mai mult, iluştrii specialişti s-au lansat în a compara greşelile din ziare şi cele din monografie. Să avem pardon – un ziar este produsul muncii de o zi şi nu “trăieşte” mai mult de 24 de ore, pe când o lucrare ştiinţifică aşa cum se pretinde monografia judeţului ar trebui să fie fără de cusur. În orice caz, interesantă abordare, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui specialist. Acelaşi specialist care susţinea şi faptul că greşelile sunt INSIGNIFIANTE şi li s-a acordat prea mare atenţie. Aşa să fie oare? Să fie jurnalistul de vină pentru că au greşit vinovaţii? E ca şi cum ai acuza poliţistul pentru că hoţul face puşcărie. Chiar ar fi trebuit jurnaliştii să îngroape o greşeală monumentală şi totodată să ascundă o doză de neatenţie, dezinteres şi superficialitate? Toate acestea coroborate cu un ritm alert de muncă impus de interese electorale au făcut să vadă lumina tiparului un volum în care nu calitatea textelor este problema, ci modul în care s-a lucrat: explicaţii foto care nu coicid cu imaginile, poze luate de pe Google fără specificarea sursei, greşeli de tehnoredactare (asumate), o slabă colaborare între coordonatori şi coordonaţi şi lista poate continua. În toamnă va fi lansată întreaga monografie ( trei volume) care va conţine şi ediţia revizuită a primului volum. Coordonatorii promit un produs de calitate. Noi ne consolăm cu gândul că peste zeci de ani, primul volum – cel plin de greşeli, tipărit în ediţie limitată – va valora cu mult mai mult decât întreaga carte fără de cusur.

Back to top button