glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Autostrada Arad – Nădlac a intrat în reparații la câteva luni după ce a fost dată în folosință.  O porțiune de pe autostrada  Sibiu – Sebeș este demolată pentru că nu a fost bine executată. Acestea sunt doar câteva dintre victimele mentalității „merge și așa”, ale scuzelor găsite pentru lucrările prost executate sau ale serviciilor prost făcute.  Două firme de consultanță au invitat astăzi publicul hunedorean să participe la o întâlnire de lucru, numită pompos „focus grup”, unde a fost prezentat (spun ei) un proiect al viitoarei Strategii de Dezvoltare Regională (sic) a Județului Hunedoara.  De fapt, doi băieți și o tânără au înșiruit o sumedenie de date statistice despre mobilitatea forței de muncă, despre creșterea produsului intern brut al județului și cel al regiunii, despre vechea strategie, fără să prezinte ce s-a făcut și ce nu s-a făcut din aceasta.  Au mai prezentat specialiștii angajați de Consiliul Județean câteva observații privind investițiile străine în județele învecinate raportate la  Hunedoara și cam atât. Apoi, foarte senini, au spus că așteaptă idei din partea auditoriului pentru a-și putea îmbunătăți studiul.  Nimic mai aberant. Consiliul Județean plătește cu peste 20.000 de euro niște specialiști ca să culeagă date statistice (și alea aproximative) pentru ca apoi aceștia să apeleze la ideile populației pentru elaborarea Planului de Dezvoltare. Păi dacă sunt specialiști, plătiți din banii publici, ar fi fost firesc să vină cu un proiect de studiu pe care să-l supună dezbaterii  publice. Iar publicul plătitor de taxe și impozite să comenteze pe baza soluțiilor propuse de ei. Ceea ce s-a întâmplat ieri este ca și cum un  gospodar ar plăti să-i fie săpată grădina și apoi s-ar apuca să dea el cu sapa pe baza unor date statistice despre numărul și speciile de buruieni, date de prestatorul plătit.
Din punct de vedere economic, proiectul de studiu prezentat pleacă de la o serie de premise dacă nu greșite, cel puțin inoportune. Specialiștii angajați de Consiliul Județean nu au luat în calcul în elaborarea proiectului, capitalul autohton existent. Toată lumea vorbește despre atragerea de investitori străini. Dar specialiștii nu iau  în calcul faptul că în județul Hunedoara sunt deja dezvoltate afaceri care generează profit. Nicio vorbă nu au scos specialiștii în dezvoltare regională plătiți din banii noștri, inclusiv ai investitorilor locali, despre potențialul de dezvoltare a capitalului existent deja în județul Hunedoara. Ei nu știu care este profitul realizat de firmele hunedorene în ultimii ani și ce procent din acesta a fost reinvestit. Specialiștii angajați de Consiliul Județean nu au nici cea mai mică idee prin ce mijloace ar putea determina firmele deja existente pe piața hunedoreană să-și reinvestească profitul în dezvoltarea afacerilor existente sau deschiderea unora noi.  Nici despre resursele naturale ale județului nu au suflat o vorbă specialiștii în dezvoltare. Chiar dacă documentul prezentat este un proiect, un capitol atât de important cum sunt resursele naturale, agricole, forestiere sau minerale, nu poate să lipsească dintr-o asemenea prezentare. Pentru că există oportunități de afaceri în zona resurselor agricole cu dezvoltare pe exploatarea terenurilor, creșterea animalelor și prelucrarea ulterioară a produselor agricole. Toate încadrându-se pe axele de finanțare auropeană. De asemenea, resursa minerală sau forestieră, bogată în județul Hunedoara, poate reprezenta o oportunitate pentru dezvoltarea unor afaceri. Nimeni nu știe cât din resursele naturale sunt valorificate și care este potențialul de creștre a valorificării lor. Cum nimeni nu știe care este procentul  din resursele naturale care  iese din județ ca materie primă, respectiv care este prelucrat în Hunedoara. În jurul acestor date ar putea fi dezvoltat un capitol amplu al dezvoltării economice a județului. Acestea au fost doar câteva exemple din lipsurile elementare din Studiul prezentat de specialiștii în dezvoltare angajați pe zeci de mii de euro de Consiliul Județean.
Ceea ce este cel mai grav în toată povestea asta cu „merge și așa” este atitudinea purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean, adică a beneficiarului  serviciului îndoielnic prestat de consultanți. În loc să accepte calitatea slabă a studiului prezentat, funcționarul de la Consiliul Județean a fost un vehement apărător al consultantului, încercând să convingă presa că studiul, cel puțin jenant, este ireproșabil și că își merită toți banii plătiți din bugetul județului. Și abia din acest moment s-a născut întrebarea referitoare la posibilele interese ascunse, ca această firmă să lucreze prost și pe bani mulți. Că nu-i așa?! Merge și aşa!
 

Back to top button