Sare-n ochi
22 Decembrie! Au trecut 26 de ani de la ceea ce unii numesc lovitură de stat, iar alții revoluție. Nimeni nu știe de fapt ce a fost. Și cu cât vor trece anii peste noi, șansele de a afla vreodată adevărul se reduc considerabil. An de an Parlamentul se întrunește în ședință solemnă, politicienii merg pe la televiziuni și rostesc discursuri fără sens sau depun coroane în memoria celor care și-au dat viața pentru libertate. Televiziunile la rândul lor găsesc copiii, mari acum, ai eroilor, soțiile care încă își plâng soții răpuși prea tineri. În 23, gata! Vine Crăciunul. Nimeni nu mai are timp de eroi și comemorări. Sarmalele așteaptă să fie puse la fiert, porcul se plimbă neînjunghiat prin ocol, fericit și încrezător că a scăpat de Ignat. Pe la primării și consilii județene, exact ca în urmă cu 26 de ani, „cei mai iubiți fii” ai orașelor sau județelor primesc cârduri de colindători, de la polițiști îmbrăcați în uniforme de gală până la copii de grădiniță folosiți de câte un director de școală să mai puncteze de-o „bulină roșie” în ochii edilului șef sau al prezidentului de la Consiliul Județean. Tradiția, uratul, colinda nu au nimic în comun cu pupatul în cur a instituțiilor publice și a șefilor de acolo. Ieri depuneam coroane de flori în memoria celor care și-au dat viața pentru demnitate, împotriva cultului personalității, pentru democrație și la o zi după dăm fuga la șefii administrației să-i mai lingușim puțin cu un „Domn Domn să-nălțăm”, poate or credea în grandomania lor că la ei facem referire. Nicăieri pe teritoriul României colindătorii nu plecau cu uratul decât în seara de ajun. Pentru că uratul, colinda, este ceva specific ajunului Crăciunului. Este un ritual ce ține de obiceiul arhaic al satului românesc. Un ritual cu origini precreștine, legat însă atât de vestea bună a nașterii lui Iisus, cât mai ales de cinstirea casei gospodarilor. Și apoi, ce fel de gospodar pot fi ăia care pierd pe bandă rulantă fonduri europene pentru că nu sunt capabili să se organizeze să termine niște lucrări de construcții? Sau ce fel de gospodar pot fi numiți aceia care aruncă banii pentru decorațiuni de Crăciun, care nici măcar nu sunt montate? Este evident, așadar, că prezența colindătorilor pe la instituțiile administrației publice locale sau centrale nu are nicio legătură cu tradiția sau obiceiul, ci doar cu un cult al personalității pe care, și dacă nu îl cer, șefii județelor sau ai orașelor îl primesc cu multă bucurie. Sigur că nu lingușirea și cultul personalității au fost principalele motive pentru care lumea a strigat „libertate” în preajma Crăciunului lui ’89. Dar manifestările de acest gen care continuă după 26 de ani demonstrează cât de puțin s-au schimbat mentalitățile în România și raportul dintre cetățeni și „stăpâni”.
Au trecut doar 26 de ani. Generația care a făcut revoluția este acum la putere. Generația care a făcut revoluția a uitat oare toate idealurile pentru care în 16 – 22 Decembrie 1989 tineri cu pieptul gol stăteau în fața puștilor armatei române care a tras fără să ezite? De fapt nu există o generație a revoluției. Există doar câteva mii de tineri care au vrut libertate și alte câteva milioane care au profitat de ei. Aceia sunt acum la putere. Aceia care atunci stăteau în fața televizoarelor sau ascunși, pentru ca apoi să se cațere pe cadavrele eroilor spre funcții și demnități. Iliescu ne-a furat Revoluția, exponenții tineri ai clasei politice fie ei Țîmpău, Intotero, Șova, Ponta sau Gorghiu ne-au furat generația și și-au bătut joc de visele noastre de acum 26 de ani.
