Sare-n ochi
Istoria comună a românilor, maghiarilor și sașilor din Transilvania face ca această regiune a României să fi fost cândva un model de conviețuire multiculturală. Istoria, învățată de ardeleni în ultimii 97 de ani, a fost de cele mai multe ori falsă, mistificată de interesele Bucureștiului de a omorî din față orice încercare a ardelenilor de a-și revendica o anumită mândrie regională și a conștientiza diferențele culturale imense față de regiunile extra-carpatice. Încă din 1919, imediat după ce trupele române au cucerit Budapesta și au dat jos guvernul condus de Bella Kun, românilor din Transilvania au început să le fie servite porții de istorie falsificată, astfel încât s-a ajuns în zilele noastre ca istoria Transilvaniei să fie aproape necunoscută locuitorilor din această regiune a României. Foarte mulți români, și dintre cei cu o instrucție peste medie, vorbesc încă despre cucerirea Transilvaniei de către unguri. O asemenea cucerire nu a avut loc niciodată. Pur și simplu administrația maghiară s-a impus în Transilvania medievală de la sine, ca un proces firesc de ocupare a unui teritoriu care nu era organizat sub formă statală. Nu a existat nicio bătălie în care ungurii să se fi luptat cu românii și să le cucerească țara. Așa cum nu există nici o continuitate între așa-zișii noștri strămoși, dacii și romanii, și existența poporului român, așa cum îl știm astăzi, „împănat” de influențele zecilor de popoare migratoare, cele mai multe dispute care au trecut pe aici între existența dacilor și identificarea populației românești sau vlahe. Revenind la îndoctrinarea românilor cu ura față de maghiari, și invers, făcută tocmai cu ajutorul cărții de istorie, trebuie remarcat că în cei 1000 de ani de conviețuire pe teritoriul Transilvaniei au existat două conflicte majore, și nici acelea ne având caracter etnic ci social. Răscoala de la 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan, a avut un caracter social, iobagii din Transilvania, mai precis din Țara Moților și Zarand fiind nemulțumiți de anumite obligații pe care le aveau față de nobili și îngrădirea unor drepturi de natură economică. Răscoala nu a avut nici pe departe un caracter naționalist, la vremea respectivă ne existând încă o conștiință națională a românilor. Poate în cei aproape 1000 de ani de conviețuire a românilor cu ungurii și sașii în Transilvania, doar mișcarea revoluționară de la 1848 a avut și o componentă națională în programul ei. Mistificarea istoriei Transilvaniei a dus nu doar la pierderea conștiinței regionale a transilvănenilor, transformați dintr-o comunitate multiculturală și tolerantă, care a îmbrățișat valorile fundamentale ale tuturor etniilor care viețuiau în această regiune, ci și la distrugerea moștenirii istorice și edilitare. Burgurile săsești, cetățile ardelenești, castelele nobilimii maghiare au fost lăsate, în bună știință, în paragină de către un stat care nu a vrut să pună accent pe adevărata istorie a acestor locuri, semănând în sufletul ardelenilor ura față de vecinii de altă etnie. Foarte puține lucruri din moștenirea austro-ungară a Transilvaniei au fost conservate și păstrate în istorie. Chiar și în aceste condiții, în care românii de peste Carpați au încercat să șteargă cu buretele istoria de 1.000 de ani a unei întregi regiuni, Transilvania rămâne o perlă a Europei, un loc din ce în ce mai vizitat și recomandat de prestigioase agenții sau publicații de turism spre a fi vizitată. Cu cât vom reconstrui și vom recunoaște mai mult din istoria acestor locuri, cu atât Transilvania își va recăpăta strălucirea de altădată, statutul de perlă a coroanei Austro-Ungare și regiune cu un potențial turistic extraordinar, integrată într-o Românie europeană care ar fi cazul să se debaraseze de complexul de inferioritate față de ardeleni și ardelenism.
