glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Deva, oraș universitar pentru italieni. Asta este ultima găselniță a lui Petre Mărginean, după ce și-a dat seama ce mare gogomănie este proiectul numit pompos „Velo City”, care se rezumă de fapt la niște banale piste de biciclete ce pornesc de nicăieri ca să ducă nicăieri. Cam ca și ideile primarului, care după trei ani în care nu a fost capabil nici măcar să termine ce a început Mircia Muntean, scoate acum din joben tot felul de proiecte, care mai de care mai fanteziste, cu un singur scop, să țină treaz interesul cetățenilor pentru el. Vine campania electorală și Mărginean are nevoie de voturi, iar oamenii din jurul lui sunt disperați că aroganța edilului nu prea îndeamnă electoratul să îl voteze. Ori fără Mărginean pe scaunul de șef al orașului se duc sinecurile slujbașilor puși în funcții de el.  Directorul tehnic, Cosmin Vasile, venit de nicăieri în primărie, care va pleca probabil tot nicăieri sau fosta secretară a fostului președinte PC, cocoțată până pe poziția de City Manager, Laura Chinci, care evident că nu prea are unde să se refugieze în lipsa protecției lui Mărginean. Și pe listă încape și misteriosul consilier Radu Dragomir sau lătrăii plătiți din banii publici ca să preamărească realizările epocii Mărginean și să arunce cu noroi în opozanții acestuia. Spre disperarea acestora, protectorul lor gelat stă foarte prost în sondajele de opinie, fiind cotat cu procente în jurul valorii de 15 la sută. În timp ce principalul său contracandidat, Mircia Muntean, stă pe un confortabil scor de peste  60 la sută. Pare că Mărginean nu este atât de disperat de scorul acesta extrem de mic, dar justificat de atitudinea lui față de deveni și de activitatea în postura de edil, pe cât sunt de disperați membrii camarilei adunate în jurul edilului. Din partea lor vin aceste idei năstrușnice pe care nici măcar nu știu să le prezinte. Pentru că, exceptând tainicul consilier Radu Dragomir, restul omuleților din jurul lui Mărginean nu au nici măcar o idee despre ce înseamnă administrație. Ei sunt doar o adunătură de guralivi, gata să se certe cu oricine ca să își mulțumească stăpânul și să nu își piardă un scaun pe care, după valoare, nu s-ar fi așezat niciodată.
Găselnița cu transformarea Devei în centru universitar cu finanțare italiană este una cât se poate de aberantă. În primul rând pentru că Deva nu are o tradiție universitară și în al doilea rând pentru că această propunere este o cacealma, care ar strica și mai mult imaginea Devei. Nu s-au stins încă ecourile scandalului iscat de o colaborare de acest gen între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Enna” din Sicilia. Afacerea este cât se poate de profitabilă pentru italienii care nu sunt capabili să intre la una dintre facultățile de prestigiu din peninsulă. În mediile universitare italiene s-a protestat vehement față de colaborarea cu Universitatea din Galați. Același lucru s-ar întâmpla și în cazul în care la Deva italienii și-ar face o universitate și campusul aferent. Și totuși este mai plauzibil ca toată povestea cu italienii să fie o cacealma. O promisiune care se poate concretiza oricum doar după alegerile locale. O încercare disperată a oamenilor lui Mărginean să prezinte, în lipsa investitorilor pe care îi așteaptă majoritatea oamenilor din Deva, câțiva italieni și iluzia unei dezvoltări universitare a orașului. La anul, după alegeri, italienii nu vor mai veni la Deva, dar atunci cine își va mai aminti că într-o zi ploioasă de toamnă, fostul primar a promis campusuri universitare.   

Back to top button