Sare-n ochi
Când vine vorba despre autostrăzi și căi ferate, în general când vine vorba despre investițiile în infrastructură, nu se aplică filozofia românească a lui „merge și așa”. O demonstrează tronsonul de autostradă care leagă Sebeșul de Sibiu. Merge și așa autostrada, dar pleacă la vale cu poduri și viaducte cu tot. Și Doamne ferește să nu plece cu mașini cu tot! Ceea ce nu pricep politicienii români, de la Ceaușescu la Ponta, este că în construcții există niște reguli care țin mai mult de tehnologie decât de campania electorală. Una dintre aceste reguli spune că materialele trebuie puse în operă, nu doar decontate și folosite la jumătate, ca să rămână bani și pentru parandărăt. Și această regulă se aplică de la autostrăzi la locuri de joacă și trotuare. O altă regulă ține de anumite termene de întărire și maturare a betoanelor, de adâncimi de forare și corelarea fundațiilor (în general a structurilor care nu se văd) cu terasamentele sau pilonii și grinzile podurilor. Este de necrezut că în momentul în care s-a început lucrul la autostrada Sibiu – Sebeș, nu a fost făcut un studiu pedologic care să scoată în evidență calitatea solului și stabilitatea acestuia. Și totuși proiectanții au dat undă verde constructorilor, iar aceștia au trecut la treabă. Dar au avertizat de multe ori beneficiarul CNADNR că există inadvertențe între studiile pedologice și realitatea din teren. Numai că, pentru a se încadra în termenele stabilite, și pentru că Victor Ponta trebuia să taie panglica inaugurală chiar în campania electorală pentru prezidențiale, constructorii au fușerit lucrarea și acum autostrada pleacă la vale. Bani aruncați pe fereastră pentru un moment electoral și acela ratat! Întreaga strategie pusă la cale de șefii Transporturilor pentru construirea de autostrăzi în România este falimentară. Cu mici excepții, tronsoanele de autostradă sunt construite de firme străine care subcontractează lucrarea unor societăți românești. Străinii vin cu câțiva ingineri, câteva laptopuri și câteva mașini. Cu această dotare ne iau banii, îi împart cu cine trebuie, plătesc tarife de nimic către subcontractorii români, care la rândul lor plătesc prețuri de mizerie către furnizorii de materiale și așa calitatea lucrărilor și a materialelor este în directă corelare cu banii plătiți pentru ele. Din afacerea autostrăzilor câștigă doar firmele străine și probabil oficialii Ministerului Transporturilor. Aceeași rețetă se aplică la scară mai mică și cu firme autohtone la nivelul județelor și al localităților ceva mai răsărite. Investițiile sunt jumulite serios de conducătorii administrațiilor publice, pentru ca apoi să-și mai ia partea lor și constructorii. Parandărătul se plătește în detrimentul calității lucrărilor, care trebuie să țină strict până la terminarea mandatului sau a garanției de bună execuție și după aia…, după aia „potopul”.
