Sare-n ochi
Clasa politică este în primul rând lovită de lipsă de viziune și apoi de lipsă de logică. De fapt cele două lipsuri merg mână în mână, pentru că viziunea implică o analiză logică asupra unor fenomene care s-au întâmplat și care urmează să se întâmple. Dar nici viziunea, și nici logica nu se cumpără la aprozar. Ele sunt rodul educației, a educației de bază (cei șapte ani de acasă) și a educației dobândite în școli sau facultăți. Este evident că de peste 50 de ani sistemul de educație din România este unul dezastruos. În regimul comunist toată programa era subordonată dezideratului partidului de făurire a „omului nou, multilateral dezvoltat”. Istoria era măsluită, literatura era una proletcultistă, nici geografia sau biologia nu scăpau de propaganda comunistă. Cultura generală promovată în școli se rezuma la operele scriitorilor oficiali, a pictorilor agreați de propaganda oficială și a compozitorilor de marșuri proletare mobilizatoare. După revoluție dezastrul a fost și mai mare. Scara de valori a fost răsturnată și tot ce înseamnă cultură se rezumă la Guță, Copilul Minune sau Adi de la Vâlcea, ca să nu vorbim despre divele Cruduța, Pestrițu sau Bianca Drăgușanu. Mă refer la cultura de mase, nu la niște nișe intelectuale care încearcă cu disperare să reziste în turnuri de fildeș. În aceste condiții clasa politică nu poate fi altfel decât este poporul care o produce. Și cu omul nou, multilateral dezvoltat, sau cu Zăvoranca și Cruduța de unde viziune? De unde capacitate de analiză și sinteză logică? Dacă în fruntea județului s-ar fi aflat oameni care gândesc cât de puțin, ar fi observat în urmă cu 10 ani că germanii și-au redeschis exploatările de cărbune și au început să construiască centrale termice. Aceiași conducători „înțelepți” ar fi observat că Uniunea Europeană și SUA și-au dat acordul pentru construirea în Ungaria a două grupuri energetice nucleare de către un consorțiu ruso-maghiar. În aceste condiții este evident că energia electrică produsă în România nu mai are loc pe piață. Chiar și presiunile pe care Uniunea Europeană le face asupra României pentru „liberalizarea” prețurilor la energie sunt extrem de suspecte. În realitate „liberalizarea” înseamnă o majorare nejustificată prin costurile de producție a prețurilor la energie. O majorare de care să profite firmele străine în momentul în care România va deveni importator de energie de pe piața europeană. Cu toate aceste semnale pe care cineva trebuia să le vadă încă de acum 10 ani, ar fi fost foarte simplu să fie aplicată ori o strategie de negociere la nivelul UE a rolului și locului României pe piața de energie, ori posibilitatea de a pune ceva în locul mineritului de cărbune și a industriei energetice. Nimeni nu a interpretat însă corect semnele care veneau din vest și am ajuns în situația în care ne vom închide minele și termocentralele, fără să avem nicio soluție economico-socială pentru această situație. Aceeași lipsă de viziune și de strategie coerentă se observă și în cazul „scandalului” deșeurilor din județul Hunedoara. Situația este asemănătoare în toată țara, ceea ce dovedește că nu doar clasa politică hunedoreană este deficitară la capitolul viziune și logică. Era de așteptat ca în momentul în care expiră termenul limită de funcționare a ultimelor depozite de gunoi, situația să devină fără ieșire. Ar fi fost evident acest lucru pentru orice om cu bun simț. Nu și pentru conducătorii Consiliului Județean, mai precis pentru managerul public Dan Stoian, care s-a ocupat de investițiile în Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor, și nici pentru primarii care se trezesc acum cu gunoiul în bătătură fără să aibă unde să-l depoziteze în condiții de siguranță pentru mediu. Cei care vor pierde din ambele „spețe” prezentate sunt oamenii. Oamenii care de fapt i-au produs pe politicienii care conduc țara, județul, orașul.
