Sare-n ochi
Cultele bat cultura în județul Hunedoara. Instituțiile de cult, în cea mai mare parte bisericile ortodoxe din diversele parohii ale județului, au primit anul acesta din banii Consiliului Județean 2.450.000 de lei, în timp ce pentru cultură au fost alocați 150.000 de lei. Consilierii județeni nu au stat o clipă pe gânduri în momentul în care au votat și anul acesta o sumă uriașă alocată bisericilor, chiar dacă de data aceasta nu au mai avut scuza că Mircea Moloț le-ar fi impus acest lucru. Și totuși, cu sau fără Moloț la conducere, instituția care gestionează banii județului se dovedește la fel de „risipitoare” când vine vorba de cele sfinte. Preoții sunt buni agenți electorali. „Babele bisericoase” se duc în general la vot, și dacă pune popa o vorbă bună, pun și ele ștampila pe cine trebuie. Și cum să nu pună popa o vorbă bună, când primește câteva zeci de mii de lei pentru renovări de biserici sau case parohiale care par desprinse din legenda Meșterului Manole, parcă nu se mai termină niciodată, indiferent câți bani ar înghiți. Finanțarea bisericilor este profitabilă, pentru că în România bisericile nu dau socoteală nimănui. Până la Judecata de Apoi, popa este scutit de stresul controalelor de la Fisc, Curtea de Conturi sau alte corpuri de control.
Așa că banii odată intrați pe ușa bisericii se scurg fără niciun control în buzunarul popii. Și primarii sunt mulțumiți că nu mai stau sfinții părinți pe la ușile lor să le repare acoperișul sau zugrăveala prin bisericile abia sfințite, sau să la ridice câte o casă parohială. Și așa o mână spală pe cealaltă, amândouă obrazul politicienilor, atâta doar că „săpunul” este cumpărat din banii noștri, ai contribuabililor, care poate nu suntem interesați de renovarea bisericilor de prin satele hunedorene, ci suntem interesați de acte culturale de calitate sau de dezvoltarea mișcării sportive la nivelul copiilor și juniorilor. Cultura hunedoreană este mediocră și nici nu-i de mirare atâta timp cât „ștacheta” este la nivelul premierii pentru „excelență” a unor scriitori de „bucătărie”, mai pricepuți probabil la rântaș, decât la metaforă.
Mai îngrijorător este doar că Biserica nu se implică, așa cum ar fi cazul, în cultură și activitatea socială. În general popii au solicitat sumele de bani, nu pentru că s-au gândit să hrănească săracii, și nici să cumpere cărți pentru copiii ai căror părinți nu-și permit să-i trimită la școală. Popii cer bani de parcă ar fi patronii unor firme de construcții. Sumele alocate merg, în general, spre renovări, construcții, zugrăveli, din care enoriașii nu au nimic de câștigat. Rugăciunea nu este cu nimic mai „valoroasă” dacă este rostită într-o biserică proaspăt vopsită sau într-o bisericuță de lemn de câteva sute de ani. Ba poate încărcătura spirituală este chiar mai profundă în mica biserică de lemn în care s-au apropiat de Dumnezeu multe generații de creștini. De fapt, mașina de vot a Consiliului Județean nu a făcut decât să valideze decizia luată de noua conducere a instituției, dornică să se pună bine cu „cele sfinte”, aducătoare de voturi, chiar dacă, așa cum lesne se poate observa, Dumnezeu dă, dar nu te ferește de DNA.
