Sare-n ochi
Ingrată a ajuns meseria de jurnalist! Presa nu mai este de mult ceea ce ar fi trebuit să fie, un fel de „câine de pază” al democrației. Din păcate, o mare parte a presei a ajuns un fel de vălău plin cu lături, care seamănă mai degrabă cu jurnalismul practicat în „Scânteia”, în primii ani de bolșevizare a țării. Nu mai poți să spui adevărul despre un subiect, că postacii se grăbesc să te catalogheze fie cumpărat, fie pupincurist, fie lipsit de profesionalism. Opinia unui jurnalist, dacă nu se aliniază cu ideile „oficiale”, este catalogată ca fiind cumpărată. Cu riscul de a fi considerat unul dintre oamenii de casă ai deputatului Carmen Hărău, cumpărat cu bani grei de aleasa hunedorenilor, voi lua atitudine față de un articol apărut într-o publicație online. Și nu fac asta pentru că subiectul este deputatul Carmen Hărău. Ba aș putea chiar să mă fac că nu am observat articolul, dacă mă gândesc că distinsa doamnă mi-a făcut „vânt” la un moment dat de la o publicație a cărei patroană era, din motive care mie încă îmi scapă. Dar mă gândesc la puținii investitori din județul Hunedoara, care sunt tratați ca niște potențiali infractori de câțiva jurnaliși pentru care contează doar „măria sa factura de publicitate”.
Textul seamănă izbitor de mult cu materialele scrise în anii `50 în „Scânteia”, în care erau înfierați cu mânie proletară toți capitaliștii expoatatori ai proletariatului. „Deputata hunedorenilor îşi face hotel şi sală de nunţi lângă Castelul Corvinilor”, titrează publicația online. Urmează un articol scris cu o limbă de lemn, impregnată cu veninul jurnalistului care s-a lins pe bot de publicitate. Până la urmă deputatul Carmen Hărău nu este acuzată de nimic altceva decât de faptul că înainte de a ajunge în Parlament a fost om de afaceri, că are o firmă pe care o administrează soțul său, cu care, ca orice patron din lumea asta, încearcă să obțină profit. Văzând titlul, mă așteptam să găsesc în articol dezvăluiri senzaționale despre afaceri ilegale sau ceva licitații trucate. Nici vorbă însă de așa ceva. Tot articolul este de fapt un lung șir de aluzii și frustrări exprimate de oameni care nu au ajuns la „cașcavalul” investitorului, oameni care în viața lor nu au reușit să facă nimic notabil, să lase în urmă ceva sau să dea salariul măcar unui angajat.
Bun și?! Carmen Hărău, om de afaceri din Hunedoara, vremelnic deputat, face o investiție pe bani privați, pe un teren cumpărat de la o persoană privată undeva în apropierea castelului! Când „Madam” a candidat pentru Camera Deputaților, toată lumea știa că este om de afaceri. Hunedorenii știau că de peste opt ani firmele ei se ocupau cu salubrizarea orașului, că deținea o rețea de magazine, că a cumpărat două filiale ale fostului Combinat pe care nu le-a închis, ci le-a dezvoltat. Faptul că a obținut și profit din aceste activități este absolut logic. Altfel de ce să fi investit în ele? După 25 de ani de la căderea comunismului, mai există jurnaliști care să creadă că un om de afaceri care obține profit de pe urma investițiilor făcute este un „dușman al poporului”? Observ că da, dacă nu primește și gazetarul o cât de mică parte sub formă de publicitate. Sunt convins că altfel ar fi sunat articolul dacă ar fi existat un contract de publicitate între respectiva publicație online și hotelul deputatului Carmen Hărău.
P.S.: Pentru cei care se vor grăbi repede să mă înregimenteze în rândul „consilierilor de imagine” ai deputatului Carmen Hărău, fac mențiunea că aș fi scris acest articol ca o reacție la „idioțenia” colegilor de breaslă și reaua credință cu care au scris materialul la care fac referire, indiferent cine ar fi fost omul care se hotăra să facă o investiție în turism într-un oraș „muribund” cum este Hunedoara.
