Sare-n ochi
DNA a surclasat ungurii pe rețelele de comunicare în masă. A trecut ziua de 15 martie, care de obicei era plină cu știri alarmante despre „hoardele” de huni opriți cu greu de patrioții traco-romani să nu plece cu Transilvania sub șaua calului în Panonia lor. De data asta, Vâlcov, Mazăre, Șova, și echipele de procurori DNA au fost mai tari. Au reușit să țină în frâu isteria naționalistă care se revărsa peste țară din toate canalele TV. Și totuși, ziua de 15 martie nu a trecut fără manifestrări ale maghiarilor din România și fără o anumită isterie tipică Noii Drepte, o mișcare nebăgată în seamă de români. De remarcat este totuși o anumită schimbare a atitudinii ardelenilor referitor la Ziua Maghiarilor. În multe locuri în care a fost comemorată Revoluția maghiară din 1848 au putut fi zărite alăturate steagurile Ungariei și României, ba mai mult, nu de puține ori, tinerii ardeleni au fluturat cu mândrie steagul Transilvaniei. Ascunsă în spatele scandalurilor de corupție care decimează clasa politică românească, ziua de 15 martie a fost un semnal de normalizare a relațiilor româno-maghiare din Transilvania și un prilej bun pentru afirmarea identității regionale a multor ardeleni.
Prezența steagului Transilvaniei la manifestările dedicate zilei de 15 martie demonstrează că ardelenii și bănățenii au început să conștientizeze apartenența lor la un set de valori europene. Transilvania înseamnă în primul rând multiculturalism și toleranță. Orașele vechi din Transilvania și Banat au fost ridicate în egală măsură de români, maghiari și sași. Din istoria regiunilor intracarpatice care aparțin acum României nu pot fi excluși nici maghiarii și nici sașii, secuii sau șvabii, astfel că istoria lor se întrepătrunde cu cea a românilor, într-o poveste frumoasă, pe alocuri tulburată de interesele politice, dar care înseamnă o conviețuire pașnică, interetnică de aproape 1000 de ani. Negarea istoriei comune a etniilor care conviețuiesc în Transilvania și Banat înseamnă mistificarea istoriei unei regiuni importante a României. Acestă mistificare susținută timp de aproape 100 de ani, la început de propaganda Regatului României și apoi de cea comunistă, a dus la știrbirea identității regionale a Transilvaniei, fără precedent în istoria acestei regiuni. În ultimii aproape 100 de ani, Transilvania, regiunea cu autonomie și identitate proprie în Imperiul Austro-Ungar și-a pierdut însemnele heraldice, steagul și valorile spirituale pe care a fost fundamentată. Românii, invocând moștenirea daco-romană, și-au revendicat apartenența seculară asupra unui teritoriu pe care din punct de vedere juridic nu l-au stăpânit niciodată până după primul Război Mondial. De cealaltă parte, ungurii, au acceptat cu greu pierderea unor teritorii pe care le-au controlat aproape 1.000 de ani, dar mai ales pierderea identității culturale și etnice „atacate” permanent de propaganda românească de dincolo de Carpați. Germanii vânduți de Ceaușescu pe valută forte au preferat să-și regăsească identitatea culturală departe de țară. Astfel că după 1918, conjunctura politică a fost total împotriva Transilvaniei și a ardelenilor. În ultimii ani pare că Transilvania începe să-și regăsească identitatea proprie, într-o Europă globalizată. Ardealul și Banatul pot să devină modele pentru întregul continent. Pot să fie regiunile care să demonstreze euroscepticilor că există identitate regională și că valorile fundamentale ale unor regiuni istorice pot fi păstrate chiar și în contextul globalizării.
