Sare-n ochi
În loc să vorbim despre alba-neagra cu doctoratul lui Ponta sau despre lipsa oricărei strategii de dezvoltare a infrastructurii rutiere, o nouă isterie lovește România. Și nu este vorba despre modul aberant de împărțire a banilor destinați comunităților locale în totală contradicție cu principiul descentralizării, ci despre creditele în franci elvețieni. De parcă francul a crescut la comanda lui Ponta sau a lui Dragnea. Cu toată compasiunea pentru persoanele care au contractat credite în moneda elvețiană, nu pot să empativez cu ele. Nu văd în creșterea francului o tragedie națională pentru a fi rezolvată de intervenția Guvernului sau a Parlamentului și cu atât mai puțin a Băncii Naționale. În această situație, ca de multe ori până acum, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dat dovadă de înțelepciune și nu a intervenit pe piață ca să scadă artificial cursul de referință al monedei elvețiene față de leu. O asemenea intervenție ar fi avut efecte asupra întregului curs valutar, ducând și la deprecierea monedei europene sau a dolarului cu consecințe negative asupra exportatorilor români care ar fi înregistrat pierderi greu de estimat.
Este evident că nu poate fi dereglată întreaga economie a României în interesul unor persoane care nu au apreciat corect evoluția cursului valutar când au încheiat contractul de creditare. Până la urmă creditele populației în franci elvețieni sunt o „afacere” exclusiv privată, guvernată de un contract între persoana fizică a debitorului și o bancă. Nu înțeleg de ce trebuie să se amestece în acest contract statul român și cu atât mai puțin înțeleg de ce să greveze bugetul național o eventuală soluție prin care să fie ajutate persoanele cu datorii în monedă elvețiană. Fluctuațiile piețelor valutare reprezintă riscul oricărui investitor pe piața financiară sau a oricui își finanțează o afacere ori nevoi personale prin credite. Gesturile ministrului Darius Vâlcov sau ale câtorva parlamentari, în mare parte PSD, care caută acum, prin vistieria statului, soluții ca să rezolve problemele câtorva zeci de mii de debitori sunt populiste și fac parte din acea strategie de zgomot pentru nimic în scopul de a acoperi problemele mult mai grave cu care se confruntă românii. Fluctuații ale francului elvețian au mai fost, e drept nu așa de mari, dar executivul nu s-a grăbit să intervină și să reglementeze odată pentru totdeauna aceste credite atât de controversate în valută elvețiană. La cât de „stabilă” este economia românească, putem oricând asista la o situație asemănătoare și în ceea ce privește creditele în euro. O soluționare globală a împrumuturilor în valută ar fi binevenită, dar cum politicienii români nu au niciun interes să se atingă de bănci, pentru orice problemă a creditelor neperformante date populației, legate de fluctuațiile valutare, vor apela la bugetul statului, adică vor băga mâna adânc în buzunarul fiecăruia dintre noi. Astfel o problemă dureroasă pentru persoanele neatente sau prost consiliate care și-au luat credite în franci elvețieni se transformă în problema întregului popor, de parcă de o eventuală scădere a francului ar fi profitat tot întregul popor și nu doar debitorii care se plâng acum că nu-și mai pot plăti ratele.
