Sare-n ochi.
Campanie electorală gălăgioasă, cum de altfel era de așteptat într-un context geopolitic atât de complex. Oferta este de departe cea mai generoasă a ultimilor 25 de ani. 14 candidați, un singur câștigător. În mai puțin de două săptămâni zarurile vor fi aruncate. Votanți de toate vârstele, categoriile sociale, profesionale și culoare politică vor trasa traiectoria țării noastre pentru următorii cinci ani. Decizia? Cât se poate de grea. Din 14 doar unul este norocosul care va reuși să strângă mai mult de jumătate din sufragii. Dar până la momentul zero, mai e timp berechet.
Facând abstracție de zgomotul de fond al scenei politice din România, și luând în considerare doar temele reale de discuție, proiectele supuse dezbaterii și atenției alegătorilor, constatăm un total derapaj a ceea ce ar trebui să însemne de fapt o campanie electorală. Ultimii 20 de ani au demonstrat că cei care au capacitatea de a gândi în perspectiva unei dezvoltări firești a societății românești sunt în minoritate absolută. Citesc cu îngrijorare sondaje care îl dau drept câștigător pe Victor Ponta, singurul lui merit fiind doar faptul că l-a înjurat suficient de mult pe Băsescu. Terfelitul de serviciu al regimului socialist barează lovitură după lovitură, de parcă în joc ar fi un nou mandat la Cotroceni. Dincolo de asta, tăcere. Tace și Johhanis, principalul oponent al lui Ponta, refuzând cu încăpățânare de catâr să joace pe ritmurile dâmbovițene ale campaniei electorale. Și-ar dori probabil un spațiu civilizat de dezbatere.
Iar în acest peisaj dezolant al schimbării de conducător, mă încearcă un puternic sentiment de déja-vu. Mă întreb oare câți hunedoreni care vor merge la vot își amintesc campania electorală din iunie 2012 din municipiul Hunedoara, unde candidatul independent, cu origini etnice diferite dar cu calități administrative demonstrate, a fost efectiv strivit de stratagema odioasă a contracandidatului său, actualmente primar? (n.red. Bende Barna vs. Viorel Arion). La scară mult mai mare se derulează și bătălia pentru Cotroceni. Argumentele din categoria „ba pe-a mă-tii” și atacurile sub centură sunt omniprezente în dezbaterile din spațiul public. Și în același timp suficient de savuroase cât să distragă atenția votantului cu toleranță la haznaua politică de la pericolul care ne paște.
Readuc în atenție perioada glorioasă a primului deceniu post-decembrist. Apogeul clanurilor de cefe late al căror singur argument a fost pumnul, al cunoștințelor „sus-puse”, al odioasei mafii ghidonată de regimul Iliescu-Năstase, al pilelor, spăgilor, al hoților dovediți, dar protejați, al baronilor locali și al fărădelegilor girate de oamenii legii. Acei minunați ani de libertate absolută în care „furau și politicienii, dar îi lăsau și pe oameni să fure”. Anii în care oamenii vechiului sistem s-au îmbogățit furând statul, iar găștile de interlopi au strâns averi susținându-i la putere. Din păcate acesta este pericolul care ne paște și la care asistăm pasivi. Reinstaurarea acestui „regim” e iminentă, asta ni se spune cu subiect și predicat, iar faptele o dovedesc. E evidentă și în același timp iminentă.
Vă propun următorul experiment: Se ia o broască și se aruncă într-un vas cu apă fierbinte. Instinctual broasca sare din vas și se salvează. Se ia o altă broască și se pune în apă rece. Broasca rămâne în apă. Se ia recipientul și se pune la foc mic. Până când apa fierbe, broasca nu se mișcă. Bineînțeles că atunci când apa fierbe avem o broască fiartă. Și acum vă întreb pe fiecare în parte: Simți că oamenii, lucrurile din jur, situațiile se schimbă? Tu te schimbi odată cu vremurile sau rămâi în zona de confort?
România își votează președintele. Dar poporul? Poporul ce va fi după predarea ștafetei la Cotroceni? O broască fiartă sau un popor care se adaptează încet, dar sigur, schimbării firești a vremurilor? Acestea fiind scrise, soluții nu avem, decât un singur vot. Să-l folosim cu înțelepciune!
