Sare-n ochi.
Iubesc toamna. Apusurile calde, cerul înnorat și stropii de ploaie care se lovesc de asfalt. Un anotimp al nostalgiei, al reveriei. Nostalgică sunt și acum. Nici n-ar putea să mă încerce vreun alt sentiment. Doar o adiere de tristețe îmi bruiază frecvența pe care vibrez. Și e de cinci ori mai putenică decât emoția primei mele întâlniri cu ceea ce îmi este acum suport pentru rândurile pe care le citiți. Prima întâlnire cu Glasul Hunedoarei. Cinci ani s-au dus de când august s-a scurs din calendar, lăsând loc unui nou început. Niciunul dintre noi, cei de atunci, nu ne-am gândit atât de departe. Nici măcar cei care au urmat și i-au rămas alături. 14 septembrie 2009. Prima zi în care am simțit aroma dulce înțepătoare a plumbului imprimat pe hârtia de ziar. Și de atunci, ani la rând, aroma Glasului s-a întrepătruns perfect cu mirosul de cafea. Cinci ani de dimineți care au început cu el și peste o mie de seri care s-au încheiat aidoma. Un calup de timp ce pare că s-a comprimat, dar a rămas la fel de viu în sufletul meu. Câte s-au perindat prin paginile lui, nici timpul nu mai știe. Nici noi, cei care la vremea respectivă le-am așezat acolo pentru cititori.
Nu ne-au lipsit însă ambiția, perseverența, pofta de muncă, determinarea și pasiunea. Cinci ingrediente pe care fiecare purtător de condei ce și-a pus semnătura în Glasul le-a amestecat zilnic în redacție pentru a reda cititorilor informație completă, în peste o mie de ediții câte au trecut de la momentul zero. Și nu a fost ușor. În schimb, a fost frumos. Mă simt mândră și îl citesc în fiecare zi cu aceeași satisfacție, pentru că Glasul a schimbat vieți, a influențat destine, a schimbat tabieturi, cursul întâmplărilor, a încins spiritele, a promovat și a susținut valori. Dar cel mai important dintre toate, nu a contenit nicio clipă să aducă noutatea în casele celor care îl răsfoiesc. Glasul s-a născut din dorința de a face presă, din dorința de a fi aproape de cititori. De la bine la „mai bine”, spre „mai bine de atât nu se putea”. Pas cu pas, ediție cu ediție, și an de an Glasul a urcat panta abrută a performanței. Și a rămas acolo în vârf, de unde ecoul lui pătrunde zi de zi în casele a mii de hunedoreni. Poveștile lor și-au găsit mereu loc în paginile de ziar. Problemele și-au aflat și ele rezolvarea în redacție. La fel ca Glasul, și glasul cititorilor a primat pe lista de priorități a purtătorilor de condei. Iar acest lucru nu se va schimba.
La ceas aniversar, când din clepsidra timpului s-a scurs un cincinal, nu pot să nu privesc în urmă cu nostalgie, dar și cu satisfacția lucrului bine făcut. Cinci ani cu bune şi cu rele. Cu dezamăgiri şi împliniri. Satisfacţii şi lucruri care ar fi putut fi făcute mai bine. Şi în fiecare zi a mai fost pusă o cărămidă la piedestalul lui. Au trecut anii, oamenii s-au schimbat, au plecat şi o să mai plece. Am plecat și eu, căci drumurile noastre au destinații diferite. Indiferent de asta, Glasul va rămâne. Va rămâne în sufletul meu și va rămâne pentru cititori, iar ei sunt aceia care merită toate mulţumirile pentru simplul fapt că, timp de cinci ani, și-au început ziua cu Glasul.
La mulți ani, Glasul Hunedoarei!
