Sare-n ochi.
Oare ce va reține istoria din vremurile pe care le trăim? De multe ori îmi pun această întrebare, cu părere de rău că nu voi putea afla niciodată cum vor cunoaște nepoții sau strănepoții noștri evenimentele pe care le trăim. De asemenea am mari îndoieli cu privire la cronicile antice, la exactitatea cu care Herodot sau Strabo îi descria pe daci. Dacă nu știm foarte clar ce s-a întâmplat cu un an în urmă, în zilele noastre, când informația circulă cu viteze amețitoare și este stocată în sisteme moderne, practic fără limite de capacitate, cum să avem încredere că nişte călători, care se deplasau în cel mai rapid caz călare, care nu puteau stoca informația decât prin scris pe papirusuri, puteau să-și facă o imagine nedeformată despre cum trăiau sau ce caracter aveau popoarele „barbare” din vremea lor. E drept că dezinformarea și manipularea erau mult mai puțin eficiente. Până la urmă istoria o vor scrie învingătorii. Și deja încep să o scrie!
Este evident pentru orice cetățean informat că în România anului 2014 se duce o luptă acerbă pe două fronturi. Pe de o parte suntem din nou la confluența intereselor Estului și Vestului. Atât rușii, cât și europenii ar vrea să-și exercite influența în România. Prinși în lupta dintre cele două puteri, nu putem decât să ne lăsăm purtați de val și să ne alegem conducătorii care ar putea să profite la maximum din contradicția Est – Vest. Este greu însă să înscăunăm un asemenea președinte prin vot democratic, pentru că manipularea și dezinformarea au ajuns la cote atât de înalte, iar electoratul la un nivel intelectual atât de jos, încât clasa politică își permite să facă practic ce vrea în România, fără frica sancțiunii prin votul electoratului. Doar DNA a început să-i mai sperie pe politicieni, și tocmai de justiție se leagă lupta politică internă. În momentul de față miza alagerilor este controlul justiției și fuga de pușcărie. Aproape că nu există om politic important, fie în guvern, fie în opoziție, care să nu treacă pe la DNA sau să nu fi fost deja trimis în judecată. Nu mai vorbesc aici de numele mari care admiră lumea de la umbra gratiilor.
În decembrie vom afla cum se va scrie istoria pentru următoarele secole. Ce vor învăța copiii noștri despre „epoca” în care am trăit noi. Dacă vor câștiga forțele progresiste, dreapta unită, care s-a angajat în fața partenerilor vestici să lase justiția independentă și eficientă, nepoții noștri vor învăța despre o perioadă de tranziție în care a început să se respecte legea, despre marii corupți ai României, Năstase, Voiculescu, Ponta, Dragnea, poate și Udrea, Gheorghe Ștefan, Videanu sau Laszlo Borbely și despre pedepsele meritate primite de aceștia. Vor învăța despre o Românie care a fost lovită de mineriade pe vremea când la putere a fost cripto-comunistul Ion Iliescu, despre o țară bogată vândută străinilor contra comisioanelor consistente. Vor învăța toate astea ca pe niște curiozități ale unor vremuri apuse și de neînțeles pentru nepoții noștri care vor viețui într-o țară normală.
Dacă forțele de stânga îl vor impune pe Ponta la Cotroceni, nepoții noștri vor învăța despre Ion Iliescu ca despre eroul care a scăpat România de comunism. Despre Miron Cosma ca despre Avram Iancu, un căpitan al minerilor însetat de dreptate și debordând de inițiativă civică. Voiculescu va fi un martir pe frontul democratizării României, în timp ce Adrian Năstase, cel mai bun premier pe care l-a avut țara, va fi un reper al politicii de stânga, care și-a jertfit o parte din viață în celulele regimului opresiv și nedemocratic care a subjugat justiția și a folosit-o ca poliție politică. Securitatea va fi o organizație patriotică și turnătorii eroi naționali. Principalele străzi vor fi rebotezate în „strada Turnătorului” sau „piața Adrian Năstase”. Piața Universității va fi „Piața Securității”.
Așa vor învăța nepoții noștri istoria recentă a României. Dacă nu credeți, priviți la Antena 3!





