Sare-n ochi.
Fotbalul românesc în versiune post-miticomircistă, secătuit de resurse şi cu eşaloanele inferioare în bătaia vântului, trăieşte previzibila şi inevitabilă implozie. Diviziile inferioare, a doua şi a treia, adevărate rampe de lansare ale tinerilor în competiţiile din ţările din Occident, au rămas la noi doar locuri care reunesc votanţii necesari la Adunările Generale. Atât şi nimic mai mult. Sigur, cei ce urmăresc îndeaproape fenomenul s-au convins de mult de acest lucru, doar că evenimentele din ultimele zile vin să întărească şi mai mult ideea haosului. Pe scurt, forul federal a prelungit şi pentru săptămâna aceasta perioada de înscriere în competiţie, atât la Liga a doua, cât și la Liga a treia. De ce? Pentru că abia 15 cluburi din necesarul de 28 au catadixit să se aventureze în jungla ce va oferi doar câte un bilet spre Liga 1, şi abia dacă 30 de grupări din necesarul de 84 şi-au depus paşaportul pentru cenuşia Ligă a treia. Adică puţin peste un sfert din locurile „gătite” de FRF s-au ocupat până mai ieri! Un adevărat „cine mai pofteşte, cine mai doreşte?!”.
În aceste condiţii, mai mult ca sigur, ne vom trezi în următoarea perioadă cu invitaţii frumos redactate, trimise pe adresele unor cluburi care au ratat sportiv promovarea şi care parcă-parcă s-ar băga la joc un eşalon mai sus. Care cluburi, fireşte, nu pot să vină decât din comune sau chiar sate mai mult sau mai puțin bogate ale căror echipe au apărut peste noapte în peisajul sumbru al fotbalului românesc. Pentru că echipele de tradiţie au „murit” de mult sau sunt ţinute artificial în viaţă. Şi-atunci cum să te aştepţi ca fotbalul să se redreseze?!
S-o fi născut ea veşnicia la sat, dar mi-e greu să cred că aşa vor sta lucrurile şi cu mult-umflatul sport rege. Ba mai mult, în haosul care văd că nu dispare nici cu Răzvan Burleanu la cârmă, nu se întrevede niciun investitor gata să arunce cu bani în stânga şi în dreapta. Peisajul e descurajant de-a dreptul pentru orice om de afaceri şi-a sa doză mai mică sau mai mare de „nebunie”. Şi dacă, prin minune, se găseşte un potenţial finanţator, şi dacă Primăria intră-n horă şi împinge echipa de la spate, şi aceasta ajunge, peste noapte, fruntaşă (din postură de invitată la „bal”), ne vom trezi din nou cu cazuri asemănătoare cu cele ale Craiolguţei, a cărei prezenţă în Liga a doua şi mai apoi în prima a stârnit o serie nesfârşită de controverse.
Şi-atunci, la ce bun toată şarada asta? Pe când reforma promisă de noii conducători? Iarăşi „la anul”, iarăşi sezonul ce vine? Iarăşi „analizăm, vedem, comparăm”? Rezolvările, schimbările trebuiau gândite de-acum. O singură serie de Liga a doua (cine n-are bani de deplasări mai lungi, nu se mai înscrie), maximum patru de Liga a treia, punct şi de la capăt. Fără compromisuri, fără jumătăţi de măsură. Doar că, fireşte, aceste lucruri nu se vor întâmpla în grabă şi asta pentru că numărul celor ce ridică mâinile la vot, la comandă, ar scădea considerabil şi astfel micile (a se citi marile) fărădelegi din mafia ai cărei capi stau în capitală n-ar mai fi posibile.
