Sare-n ochi.
„Eu te-am făcut, eu te omor!”, strigă Antonescu către Victor Ponta, uitând că împreună au atentat la instituţiile fundamentale ale statului schimbând aproape peste noapte legi şi regulamente doar pentru a-l da jos pe Traian Băsescu. Când se aude din ce în ce mai strident zăngănit de cătuşe în preajma politicienilor, cei doi „fraţi” nu se mai înţeleg. Scapă cine poate! În urmă cu doi ani, voiau să pună mâna pe justiţie şi astfel să-şi asigure atât liniştea personală, cât şi pentru baronii care-i susţineau. Astăzi când şi-au dat seama că meciul e pierdut, se muşcă între ei, se calcă în picioare. Lupta pentru supravieţuire este fără menajamente. Antonescu şi-a regăsit brusc vocaţia europeană şi declară că vrea să fie un președinte care să se implice în problemele României. Adică un „preşedinte jucător”, exact după modelul celui pe care până mai ieri îl blama şi asupra căruia arunca toate relele întâmplate în România, Traian Băsescu. Antonescu de astăzi şi-a regăsit discursul de opoziţie. Atacă furibund tot ce s-a făcut în România ultimilor doi ani, de parcă nu ar fi stat la aceeaşi masă cu Victor Ponta şi nu l-ar fi acuzat pe acesta de colaboraţionism cu Traian Băsescu în momentul în care a semnat Pactul de Coabitare. Din demonul care stătea în calea progresului României, Traian Băsescu a ajuns un exemplu demn de urmat. Demagogia a atins cote pe care nici măcar Caragiale nu le-a putut anticipa. Nu e de mirare în aceste condiţii că lumea s-a săturat de politicieni, că oamenii normali nu mai pot să audă şi să creadă discursuri cu dublu standard, în care peste noapte binele se transformă în rău şi invers. Politica din România începutului de secol XXI a ajuns o ţigănie de neimaginat într-o ţară civilizată. Pe bună dreptate ambasadele occidentale sunt îngrijorate de ceea ce se întâmplă la noi, pentru că parteneriatul României cu ţările NATO sau UE este până la urmă garantat de această clasă politică jenantă. În aceste condiţii, sunt de înţeles şi românii, nu puţini, care ar vota cu Nicolae Ceauşescu dacă mâine fostul lider comunist ar candida pentru preşedinţie. Sondajele de opinie arată că peste 65 la sută dintre români l-ar vota acum pe Ceauşescu. Dacă acest procent este real, lucrurile devin îngrijorătoare în România. Nu pot să cred că românii au uitat cozile la lapte, pâinea la cartelă, cele două ore de program la TV. Cred că toţi cei născuţi înainte de 1989 îşi aduc aminte de raţiile de zahăr, ulei, făină sau unt. De pâinea distribuită pe buletin sau de lipsa mezelurilor şi a cărnii. Nu cred că 65 la sută dintre români îşi doresc o ţară închisă, de unde să poată ieşi doar o dată la doi ani pentru o perioadă de maximum o lună. Din cei 65 la sută dintre români care ar vota cu Ceauşescu sunt mulţi care au copii sau nepoţi, ori prieteni în străinătate. Care au văzut ce înseamnă adevărata democraţie şi la ce nivel de trai au ajuns ţările occidentale. Şi totuşi de ce l-ar prefera românii pe Ceauşescu şi implicit regimul de umilire, înfometare şi îndobitocire, în locul actualei clase politice. Minciunile lui Ponta, demagogia lui Antonescu, grobianismul lui Băsescu, lichelismul lui Voiculescu, oportunismul lui Oprea ar fi suficiente motive pentru care electoratul scârbit să prefere o dictatură dură, dar măcar coerentă în nemernicia sa.
