Sare-n ochi.
Anul acesta în România se poartă cererile de graţiere. După ce lumea s-a agitat să-l vadă scos de la răcoare pe Gigi, acum a venit rândul agitaţiei pentru eliberarea lui Gică. Oameni simpli şi politicieni îşi bagă picioarele în justiţia, şi aşa firavă din România, şi fac presiuni pe autorităţile publice să elibereze infractori de drept comun. Într-o ţară în care, multă vreme, legea a fost facultativă pentru clasele privilegiate, este greu de acceptat că o persoană publică poate să fie un infractor care implicit trebuie condamnat şi pedepsit. Gică Popescu a fost un fotbalist valoros, nimeni nu-i neagă meritele. Dar a încălcat legea şi faptul că a jucat sub culorile naţionalei sau a fost căpitan de echipă la FC Barcelona nu-i conferă imunitate. Am fost mândri cu el ca fotbalist, nu suntem mândri cu el ca infractor. Nimeni nu poate să treacă mai presus de lege, doar pentru că la un moment dat, într-o anumită conjunctură, a devenit persoană publică sau a excelat într-un anume domeniu. Românii se dovedesc, din nou, în cazul graţierii lui Gică Popescu empatici cu infractorii. Într-o ţară în care mica ciupeală şi driblarea legilor este sport naţional, nici nu poate fi altfel. Gică Popescu, Gigi Becali, chiar Adrian Năstase sunt modele pentru mulţi români. Mulţi concetăţeni s-ar bucura să aibă statutul social al acestora şi visează la averi adunate peste noapte. Pentru ei condamnarea şi întemniţarea „modelelor” sociale este de neconceput. Şi ei în situaţia dată ar fi făcut la fel. Şi pe ai i-ar fi condamnat justiţia dacă erau în situaţia lui Becali, Popescu sau Năstase. Şi asta ar fi fost din punctul lor de vedere o mare nedreptate!
Generalizând, ajungem să găsim răspunsul la întrebarea pe care şi-o pun puţini din cei care îi plâng pe infractori: de ce este România la coada Europei, din aproape toate punctele de vedere? Pentru că în România modelele sociale sunt de teapa infractorilor pe care aproape toată lumea îi vrea în libertate. În România legea este facultativă şi se aplică în funcţie de persoana infractorului sau a contravenientului sau după interesul instituţiei care trebuie să vegheze la respectarea ei. Ţiganii noştri fac probleme în Europa, pentru că nu ştim să-i strunim acasă. Pentru ei legea este aplicată doar atunci când faptele lor devin atât de grave încât nu mai există variante de clemenţă. Ţiganii sunt organizaţi în adevărate grupări de hoţi care fură tot ce le cade în mână şi nu este păzit. De la demolarea clădirilor părăsite din fostele unităţi economice, până la sustragerea grătarelor pentru curăţatul pantofilor sau a mânerelor de la intrarea în blocuri, ţiganii fură orice. De asemenea ţiganii îşi construiesc ilegal case oribile, adevărate răni urbanistice deschise pe faţa localităţilor din România. Nimeni nu le cere autorizaţie de construcţie, nimeni nu le dărâmă palatele hidoase cu toate că sunt evident construite fără respectarea legii. Şi toate astea pentru că ţiganii votează, iar primarii au nevoie de votul lor, egal cu cel al oricărui cetăţean cu frică de lege. Normal că în momentul în care ajung în Occident, cu alte valori, cu altă filozofie juridică, ţiganii nu se pot adapta şi strică imaginea României şi implicit a celor care plâng acum de mila unor infractori cu nume mari.
