Sare-n ochi.
Cu riscul de a-i supăra din nou pe ecologiştii pentru care orice persoană care nu este de aceeaşi părere cu ei este cumpărată de Gabriel Resources, trebuie să punctez şi eu cei 1883 de ani pe care-i împlineşte bătrânul Alburnus Maior. Aşadar, îmi îndes bine în buzunar dolarii primiţi de la investitorii canadieni şi încep să gândesc, nu să enunţ lozinci învăţate pe de rost. (Pentru ecologiştii cu mintea împietrită sau înveninată: fraza anterioară a fost o ironie!). În primul rând nu ştiu de ce a fost nevoie de 1883 de ani pentru ca o localitate minunată ca Roşia Montană să fie sărbătorită la Deva. Puteam să facem asta şi anul trecut şi în urmă cu 10 ani sau cu 100 de ani. Aveam atâta timp la dispoziţie! Şi totuşi doar acum ne-a trecut prin cap să-i ţinem ziua şi în Deva. O a doua întrebare este legată chiar de naşterea micuţei aşezări din Apuseni. Alburnus Maior a fost înfiinţată în timpul domniei împăratului Traian, ca oraş minier, fiind colonizat cu iliri, care cunoşteau „tainele” mineritului. Păi dacă până şi “bădiţa” Traian s-a gândit să facă Roşia un oraş minier, ce vrem noi să salvăm acum? O să aflăm până la urmă că tăbliţele cerate descoperite aici nu sunt nişte contracte de vânzare-cumpărare de sclavi, ci Studiul de impact pentru exploatarea minieră şi eventualele contestaţii depuse de dacii liberi. Interzicerea mineritului în Roşia înseamnă distrugerea unei tradiţii de care se leagă inclusiv scopul naşterii acum 1883 de ani a localităţii sărbătorite ieri în Deva. În continuarea mişcărilor de protest, propun să interzicem acostarea vaselor în Constanţa ca să salvăm de port vechiul Tomis, apoi să salvăm Herculanele de turiştii care consumă apele termale. Norocul împăratului Traian şi apoi al Kaiserilor austrieci a fost că pe vremea lor ecologiştii nu erau atât de înverşunaţi şi nu aveau la îndemână atâtea mijloace de propagandă. Altfel, de mult, Alburnus Maior, transformată în Goldbach sau Verespatak, ar fi fost atât de salvată încât dispărea de tot de pe harta lumii. Cei care vor astăzi să salveze Roşia Montană nu sunt conştienţi că timp de 1883 de ani această localitate a existat datorită mineritului. Dacă în această perioadă extrem de lungă “vâna” de aur ar fi secat din măruntaiele munţilor, astăzi nu ar mai fi avut ce să “salveze” nici protestatarii isterici, nici ecologiştii de bună credinţă. Roşia Montană ar fi fost de mult un sat de munte cu păşuni pe care ar fi păscut câteva văcuţe şi eventual o turmă de oi. Majoritatea oamenilor care trăiesc acum în Roşia nu ar mai fi avut pe dealurile din jur decât mormintele strămoşilor şi alea părăsite odată cu localitatea. Aurul a rămas însă acolo, în măruntaiele pământului, garantând supravieţuirea localităţii născute în jurul minei şi mineritului. Acum o mână de oameni din diverse locuri ale ţării, mai puţin din Roşia, cer interzicerea mineritului, pretinzând că astfel salvează o localitate a cărei istorie şi existenţă este legată tocmai de această ramură economică aşa în urmă cu 1883 de ani ca şi acum. A salva Roşia Montană prin oprirea mineritului este ca şi cum ai salva un om sugrumându-l. Lăsaţi bătrânul de 1883 de ani să respire!
