Sare-n ochi
Vremea frumoasă de toamnă scoate lumea în stradă la proteste. Românii nu se dezmint nici de această dată demonstrând că sunt o naţie a formelor fără fond şi că societatea civilă, care ar trebui să stea în spatele mişcărilor de stradă, este bine ghidonată de tot felul de interese obscure. În Deva aproximativ 50 de persoane s-au adunat să comemoreze victimele accidentului din 1971 de la Certej, când în urma ruperii unui dig a iazului de decantare, 89 de persoane şi-au pierdut viaţa. Dacă nu ar fi fost interesul organizatorilor să protesteze împotriva proiectelor miniere de la Roşia Montană şi Certej, puteau să rămână morţii din ̓71 necomemoraţi încă multă vreme de acum încolo, pentru că ei au fost doar un pretext în lupta care se dă între mineri şi pretinşii ecologişti. De 42 de ani nu s-a gândit nimeni să ridice un parastas în centrul Devei celor 89 de morţi de la Certej. Acum s-au trezit ecologiştii să atragă atenţia asupra unui accident ca argument la beţele în roate puse redeschiderii mineritului. Propun interzicerea comercializării şi fabricării autovehiculelor pentru că mult mai mulţi oameni mor săptămânal în accidente rutiere, decât în cele legate de minerit.
Alte câteva zeci de persoane s-au gândit că ar fi bine să-şi facă publică, în stradă, susţinerea faţă de comisarul Traian Berbeceanu, astfel că mişcarea începută pe facebook s-a mutat în faţa sediului DIICOT din Deva. Practic, susţinerea lui Traian Berbeceanu echivalează cu negarea bunei credinţe a justiţiei, mai precis a procurorilor care sunt acuzaţi că ar fi înscenat o serie de fapte ilegale cu scopul de a-l scoate din sistem pe comisarul incomod. Este posibil orice în ţara asta, inclusiv o asemenea înscenare. Dar m-aş fi bucurat dacă acei oameni care-l apără acum pe Berbeceanu de abuzurile procurorilor ar fi ieşit în stradă să protesteze faţă de încercările repetate ale USL de a subordona justiţia. De a scoate din joc poliţiştii şi procurorii incomozi, de a readuce sistemul sub control politic. Din păcate nu vedem pădurea din cauza copacilor, şi reacţionăm empatic cu câte un personaj sau ne raliem unei idei la modă – cum ar fi ecologismul – fără să ne dăm seama că trăim într-o ţară în care principiile de viaţă sunt fundamental greşite. În care valorile nu sunt recunoscute şi de aceea populaţia nu ştie să-şi ordoneze priorităţile. Facem totul, inclusiv protestele, heirupist, gregar, îndemnaţi ori de un interes personal ori de val, fără măcar să ştim de unde vine acesta şi ale cui interese le poartă.
Sunt atât de multe probleme fundamentale pentru care merită ca românii să iasă în stradă. Nimeni nu le enunţă, nimeni nu luptă pentru ele. Mai mult decât atât am impresia că aceste proteste, care se înmulţesc pe zi ce trece, majoritatea pentru teme neimportante, sunt nişte supape prin care agenţi de influenţă ai puterii elimină presiunea socială cauzată de degradarea din ce în ce mai accentuată a nivelului de trai şi de lipsa soluţiilor de ieşire din criză.
