glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Până la urmă tupeul a învins în faţa bunului simţ şi a profesionalismului. Încă odată politicienii demonstrează că nimic nu le stă în cale atunci când vine vorba să-şi atingă scopurile mercantile. Primarul PDL din Hunedoara, Viorel Arion, şi-a propus să-l elimine din fruntea spitalului pe fostul său contracandidat, medicul Barna Bende. Cu tenacitate şi folosind o presiune politică continuă, edilul a reuşit. Despre competenţă şi profesionalism vorbeşte PDL doar în discursuri. Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a portocaliilor nu a fost interesat niciodată de profesionişti. Şi-a început afacerile vânzând ziare la colţ de stradă şi acolo a rămas din punct de vedere al mentalităţii, chiar dacă, profitând din plin de statutul său politic afacerea şi-a dezvoltat-o binişor, mai ales din „gheşefturi” făcute pe banii statului. Ca o dovadă a dezinteresului lui Arion faţă de profesionişti stau oamenii pe care acesta i-a promovat prin diverse funcţii publice, în cea mai mare parte total neconforme cu pregătirea lor. Dar directorii cu cât sunt mai proşti cu atât pot fi controlaţi mai uşor şi cu atât vor fi mai recunoscători binefăcătorului care i-a numit într-o funcţie în care nici nu ar fi visat să ajungă. În acestă politică de cadre a edilului şef al municipiului Hunedoara, doctorul Bende nu a avut loc. Ce mai contează că spitalul din Hunedoara este singura unitate sanitară acreditată la nivelul judeţului, că pacienţii sunt foarte mulţumiţi de serviciile medicale de acolo, că nu are probleme de natură financiară, dacă nu este condus de omul lui Arion?! Bunul simţ a unui profesionist onest a mai primit încă odată o lovitură de la perseverenţa tupeistă a politicienilor fără scrupule.

În spatele plecării doctorului Bende de la conducerea Spitalului din Hunedoara sunt şi jocuri politice. Este un USL care nu funcţionează în municipiul de pe Cerna aşa cum ar scrie protocoalele. Sunt afaceri, sunt bani mulţi, sunt mâini srânse pe sub mese între câţiva oameni de afaceri care îşi îngroaşă conturile profitând din plin de poziţia politică. Este cel puţin ciudat cum primarul Arion are susţinerea PSD în consiliul local, cum liberalul Bende este trădat de aliaţii din USL şi cum aceeaşi liberală Carmen Hărău face afaceri profitabile cu primăria condusă de un lider PDL.

Hunedoara, un oraş monoindustrial, cu fost combinat siderurgic care s-a autodevorat topindu-se singur sub formă de fier vechi, un oraş care, la scară redusă, seamănă izbitor de mult cu România. Aceeaşi mafie a privatizărilor, aceeaşi tăietori de fier vechi, oameni săraci, confortul vieţii de zi cu zi aproape de limita suportabilităţii, clase sociale polarizate de la foarte săraci la foarte bogaţi. Şi peste toate astea o reţea interpartinică de profitori care vor să controleze totul în acel oraş. Şi pentru asta nu au nevoie de oameni competenţi!

Back to top button