Sare-n ochi
Câteva mii de oameni au mărşăluit din nou pe străzile Bucureştiului în semn de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Presa a relatat pe larg faptele manifestanţilor care la un moment dat au ocupat Piaţa Iancului. Înţelegeam Piaţa Universităţii ca loc simbolic din centrul capitalei, înţelegeam Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului sau Piaţa Constituţiei, în faţa Parlamentului! Dar Piaţa Iancului? Să se transforme această zonă obscură a Bucureştiului, aflată undeva între Obor şi Pantelimon, în „Kilometrul 0 al ecologiei”? Evident că nu! Şi atunci de ce trebuie demonstranţii, de bună credinţă, ţinuţi cât mai departe de geamurile puterii şi plimbaţi aiurea prin cartierele capitalei? Pentru că demonstraţiile împotriva proiectului minier de la Roşia Montană nu trebuie să se transforme în mişcări antiguvernamentale. Pe zi ce trece este mai evident că aceste mitinguri, în spatele cărora, aparent, nu stă nimeni, sunt de fapt nişte experimente de manipulare publică puse la cale împotriva României. În urmă cu mai bine de un an, mitingiştii de profesie din Bucureşti erau prezenţi în Piaţa Universităţii să apere SMURD, în condiţiile în care serviciul medical de urgenţă a Ministerului de Interne nu era în pericol să fie desfiinţat. Atunci numărul protestatarilor era mult mai mic şi era evident că nucleul dur fusese plătit din banii opoziţiei de atunci şi susţinut de televiziunile lui Dan Voiculescu. Acum însă finanţatorii nucleului dur, cei care asigură logistica acţiunii, sunt mult mai bine mascaţi, iar acţiunea lor se bucură de un real succes. În Bucureşti câteva mii de oameni, care nici pe hartă nu ştiu unde se află Roşia Montană, protestează împotriva unui proiect fără să-l cunoască. În mintea lor s-au implementat câteva „taguri” care sună suficient de periculos ca să-i sensibilizeze: cianură, otrăvire, ne vindem ţara, străinii ne iau aurul, capitalism feroce etc. Ceea ce este îngrijorător, atât la contestatarii proiectului de la Roşia Montană, cât şi la susţinătorii acestuia, este lipsa nuanţelor în argumente. Cele două tabere sunt extrem de vehemente şi violente, ceea ce duce la ideea că ambele au fost stimulate să lupte pentru o cauză care nu le aparţine. În lipsa unor stimuli externi, sau a unei îndoctrinări puternice, natura umană nu poate fi atât de radicală. Un om de bun simţ, care susţine o idee, acceptă şi argumente împotriva acesteia fără să se comporte fanatic în relaţia cu cei care nu sunt de aceeaşi părere cu el. Oamenii raţionali lipsesc însă din dezbaterea pro sau contra Roşia Montană. Probabil pentru că oamenii raţionali intuiesc ce este în spatele acestui experiment de manipulare publică.
Acum lumea protestează împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, mâine vor protesta împotriva altor proiecte economice, pentru că nu există activitate industrială fără impact asupra mediului. Şi teamă mi-e că în curând vom avea parte de proteste împotriva „dictaturii” de la Bruxelles, adică împotriva Uniunii Europene, cu lozincile gen „Nu ne vindem ţara!” scoase de la naftalina în care le păstrase omul ruşilor, Ion Iliescu.
