glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

După Ardeal fără ardeleni, Bucureștiul vrea și Moldova fără moldoveni?

Da, știu, sună nu știu cum să scrii asta, mai ales acuma, când statul român a abandonat investițiile și bagă bănuții în drapele, insigne și funcții pentru neamurile ălora de suferă prin Parlament. Vine Centenarul peste noi și musai să mestecăm  în cazanul cu fasole națională, nu-i așa? Naționalism și mândrii deșarte.

Sună mult prea dur? E preferabilă o minciunică frumoasă, umectată de metafore, sau adevărul brut, dar vindecător? Dacă ți-ar veni copilul cu carnetul plin de note de 4, i-ai spune despre cât de faini ați fost tu și nevastă-ta la nuntă sau i-ai face un program clar de recuperat lecțiile? Despre asta e vorba.

N-o să scriu despre Ardeal și visările central-europene, năruite de un sistem balcanic, rămas în urmă cu două secole  – dar merită scris despre Moldova, cea mai săracă regiune a Uniunii Europene. Scuze, corect e „cea mai sărăcită” regiune.

Vin politicieni în haită la statuile lui Eminescu, Alecsandri, Creangă sau Enescu, recită sforăitori despre izvorul de cultură care e Moldova, despre melancolia unică a moldoveanului, dar: politicienii ăștia vin cu avionul, că autostrăzi ioc. Încă un dar: melancolia aia unică a moldoveanului s-a dus, acum umblă năuc după un loc de muncă și nu-l are; despre ce să facă versuri?, despre WizzAir-ul către Londra? Dacă s-ar face un clasament al disprețuiților, moldovenii, alături de ardeleni, ar ocupa primele locuri, spre satisfacția nătângă a Bucureștiului. Cauza cauzelor asta e: ai noștri aleși nu-s în stare să mai genereze timp istoric. Modernitate și bunăstare, destin european; la asta suntem repetenți pentru că suntem conduși de niște repetenți.

O să spună unii că exagerez; dar încep să cred că așa cum Brătianu își dorea un Ardeal fără ardeleni, așa își doresc ăștia de acum o Moldovă fără moldoveni. Va suna iarăși urât, dar Moldova n-a fost o sărăcie înainte de a încăpea pe mâna Bucureștiului. S-a promis un canal Dunăre-Siret din 1924 – încă nu-i gata, ba chiar abandonat e. S-a promis o autostradă care să lege Moldova de Occident, prin Ardeal, încă din 1938; a lucrat la acel studiu un colectiv de superingineri, condus de Mihail Manoilescu  – nu s-a mișcat un deget. Mai e acel studiu IPTANA din 1968, și el prevedea aceeași autostradă spre Vest – nici măcar hârleț n-a fost înfipt în pământ. Știi câți kilometri de autostradă aveam dacă respectam planurile? 3.200! Și?

Cum stăm acum: moldovenii s-au organizat, au mărșăluit până la Tîrgu Mureș, ca să atragă atenția asupra Austostrăzii A 8, Iași-Târgu Mureș. Apoi au făcut un lanț uman în Capitala Moldovei, oameni de afaceri mici și mari s-au pus la măsuțe și au strâns semnături. Pentru prima dată în țara asta săracă, cei mai sărăciți dintre noi au arătat cum se face. Și? Au venit politicienii, s-au suit pe scenă ca scroafele-n copac, au aplaudat și au jurat credință și gata. Când a fost vorba să-și asume concret sau să voteze buget pentru A8-ul ăsta, majoritatea au dat-o la întors: da’ n-ar fi mai bine s-o facem prin Bacău? Și diversiunea a funcționat, baroniada a început râca asupra Iașiului. Sunt convins că, dacă moldovenii cereau mai întâi autostradă prin Bacău, ar fi ieșit aceiași politicieni să spună că autostrada ar trebui să treacă prin Iași…

Ca să știi, concret, de ce e aiurea diversiunea asta cu ruta Bacău-Brașov  – și aici îl citez pe Cătălin Urtoi, membru al Asociației „Împreună pentru A8”: Autostrada Iași-Tîrgu Mureș e prinsă de Comisia Europeană, încă din 2012, pe culoarul principal de transport european TEN-T CORE NETWORK, adică poate primi până la 85% din bani, gratuiți!, cu condiția s-o facem până în 2030. Dacă nu, pierdem banii. Ailaltă rută, prin Bacău, s-ar face pe banii noștri – adică împrumuturi cu dobânzi, comisioane etc. Pentru ruta Iași – Tîrgu Mureș se fac studii de fezabilitate de 10 ani, s-au cheltuit zeci de milioane de euro deja. Când zic de porțiunea dificilă de pe traseul spre Tîrgu Mureș, se uită că zona de traversare Bacău – Brașov e tot munte, bașca faptul că expropierile vor fi mult mai scumpe.

Astea nu le-am inventat eu, le-au sintetizat organizatorii marșului și cei care se bat pentru Autostrada A8. Practic, prin încăpățânarea guvernanților de la București, se sabotează economia națională și regională. Plus: economia, inclusiv a Moldovei, are nevoie să exporte în Vest, nu să importe „Adibas” sau „Pawasonic”. Și-ți mai dau o cifră, am luat-o din studiul BNR pe 2016: toată Regiunea de Nord-Est are investiții străine de 1,6 miliarde euro. Toată! Știi câte investiții străine a atras Sebeșul, orășelul acela fermecător aflat lângă autostradă? Peste două miliarde de euro. Regiunea de Nord-Est avea 3,3 milioane de locuitori și un șomaj de 6,7% în decembrie 2016, Sebeșul are 32.000 de locuitori și administrația caută disperată să importe forță de muncă. Asta înseamnă autostradă.

Ar trebui să ne intre odată în cap: nu există țară bogată cu oameni săraci. Nu există țară în care cineva, fie și ministru, să apese pe-un buton și să cunoască mai bine decât oamenii locului care sunt atitudinile, oportunitățile sau resursele comunităților. Nu se poate să vorbești despre viitor și să stai impasibil, când milioane de români pleacă din România. Ardeal fără ardeleni, Moldova fără moldoveni, Banat fără bănățeni și tot așa până la România fără români. Asta face sistemul denumit  de Lenin „centralism democratic” – adică o porcărie. Poți muta capitala la Tecuci sau la Sighet, dacă se păstrează sistemul tot sărăcie va fi.

Le e frică de descentralizare de ce? Că rămân baronii de la Centru fără bani de pomeni electorale? Le e teamă că ieșenii hotărăsc pentru Iași, clujenii pentru Cluj sau timișorenii pentru Timiș și toți pun umărul pentru toți? În sărăcie nu există solidaritate, tovarăși, în sărăcie iei ciomege peste spinare pentru o bucată de carne. Asta face Centrul, jefuiește comunitățile chiar în numele solidarității. Și ca să ne uităm în ograda proprie, câți dintre deputații PSD din Moldova au dat cu pumnu-n masă cînd Teleromanul lui Dragnea a primit bani pentru drumuri cât toată Regiunea de Nord-Est? La fel: câți deputați clujeni au protestat când Clujul, județul, a primit pentru drumuri de 13 (treisprezece) ori mai puțini bani decît același sultanat de succes numit Teleorman? Niciunul, ca să știți.

Și mai e ceva important, pe repede ‘nainte: și ardeleni, și moldoveni, și toți, avem același drum spre Vest; dacă nu ne dăm mâna acum, dacă acum nu facem din Centenar o evaluare onestă a ceea  ce musai e de făcut, Centenarul ăsta nu va fi decât o scenă pe care se vor sui iar politicienii, în aplauze și promisiuni și mândrii deșarte – chiar nu te-ai săturat de asta în 28 de ani?

6 Comments

  1. Un articol bun si drept. Va multumim, de aici, din Moldova, cea lasata singura in fata furtunii, ca intotdeauna….

  2. Probabil ca peste ani cand lumea se va destepta…isi vor da seama ca probabil, vor sa faca cu Moldova precum s-a procedat cu Basarabia…tara-i vanduta.

  3. Bun articol, m-a „uns” la inimă! Vă mulțumește un făgărășean „moldovenizat” de peste un sfert de veac, membru al „Împreună pentru A8”!
    A, era să uit: după 27 Martie/( Aprilie 1918, Bucureștii au vrut și Basarabia fără basarabeni!… Până rămas-am fără Basarabia…
    Un An Nou mai bun tuturor românilor!

  4. Superb articolul care furnizeaza o analiza pertinenta a situatie actuale. Salutari din Moldova celor din Hunedoara.