Sare-n ochi

Tudor Mușatescu rostea de multe ori adevăruri atât de dureroase, încât a simțit nevoia să le adune într-un volum numit „Mușatisme”. Pe una dintre aceste mușatisme le observ zi de zi, în special de când lumea a început să trăiască mai mult pe „Facebook” decât în viața reală. ’Nea Tudorică Mușatescu spunea: „Prostul face orice pentru a nu trece neobservat”. Ne lovim zilnic de oameni care fac orice ca să nu treacă neobservați. Culmea este că există chiar și prin presă asemenea personaje. Și în presă este greu să treci neobservat, chiar dacă nu te împiedici singur pe stradă ca să te bage lumea în seamă. Dar frustrările au surse nebănuite și rezolvări, care mai de care, mai ciudate. Când frustrarea vine din deficiențe fizice sau hormonale este și mai aprigă, și naște adevărați monștrii. Un om inteligent, bine mobilat intelectual și cu un minim de cultură generală va avea mult mai multă toleranță față de lumea care îl înconjoară. Din contră, un prost, cu cultură de „almanah” și caracter mizerabil îi va judeca permanent pe oamenii cu care vine în contact, căutând greșelile cele mai nesemnificative și observând formele fără fond. Pentru că un asemenea om nu va fi capabil niciodată să caute fondul unei probleme, miezul real al lucrurilor sau sufletul unui om. El nu va vedea niciodată dincolo de spoiala de cultură pe care și-o atribuie și de care se folosește ca de o mască socială. Odată masca dată jos, individul sau individa ne apar în goliciunea și în hidoșenia lor morală. Facebook este locul ideal unde astfel de oameni pot să își etaleze măștile, pentru că e greu să le smulgă cineva. În plus, există pe această rețea de socializare suficienți frustrați care să se adune într-un adevărat sindicat virtual. Ar putea foarte bine ca sloganul Facebook să-l parafrazeze pe cel al Internaționalei Socialiste. Din „proletari din toate țările, uniți-vă!” s-ar putea naște un „frustrați de pe toate IP-urile, conectați-vă!”  Lucrurile sunt și mai puțin de înțeles, când frustrații care postează, cu zi, cu noapte, pe Facebook, tot felul de judecăți de valoare și fac procese de intenție, sunt jurnaliști. Adică personaje care au posibilitatea să-și publice gândurile în mijloace de informare. Oameni ale căror idei pot fi promovate prin mass-media și ale căror păreri pot să schimbe câte puțin din lumea în care trăim. Și, totuși, aceștia aleg o rețea de socializare pentru a-și expune public frustrările și maniera de a-și exprima complexele de inferioritate născute din ele. Pentru că altceva nu poate să însemne când strigi ca din gură de șarpe că ai fost „sabotată” de un partid pentru că, din greșeală nu ai primit un comunicat de presă. Din aceeași greșeală, mulți alți jurnaliști fără frustrări personale și complexe, născute dintr-o copilărie nefericită (probabil), nu au primit comunicatul, dar nu s-au lamentat pe o rețea de socializare din acest motiv, nici nu au imaginat scenarii de sabotaj. Poate o explicație pentru atitudinea violentă de pe Facebook, ar fi lipsa libertății de exprimare pe canalele media pe care ar putea să se manifeste personajul frustrat. Ar fi o explicație ușor de crezut, cu atât mai mult cu cât se observă că, în general, frustrările acestor personaje sunt direcționate tocmai către adversarii celor pentru care lucrează. Lucrurile devin în această situație ceva mai grave. Pentru că vorbim despre jurnaliști. Pentru că vorbim despre jurnaliști vânduți intereselor plătitorului. Pentru că vorbim despre jurnaliști care își vând nu doar conștiința, ci și frustrările.