Sare-n ochi
Miliardarii de carton ai României sunt, aşa cum era de aşteptat, şi oameni de nimic. De 25 de ani în România sunt promovaţi doar oamenii şantajabili şi cu caracter jegos: foştii activişti de partid, turnătorii securităţii sau tineri carierişti cu coeficient de inteligenţă subunitară, dar gata să facă orice pentru putere şi bani. Toţi au fost promovaţi în funcţii publice sau în prim-planul partidelor politice. Astfel de oameni au îmbolnăvit întreaga societate. Putregaiul clasei politice s-a propagat peste tot, din casele oamenilor săraci şi cinstiţi, în vilele cu multe camere ale marilor corupţi. În România, de la educaţie la mass-media şi mediul de afaceri, toate se învârt în jurul banului. Programele de îndobitocire a tinerilor, botezate pompos „Reforma Învăţământului”, manelizarea culturii prin promovarea unor non-valori pe toate canalele media, pline de femei uşoare şi cocalari, au făcut din poporul român o turmă inertă, capabilă să facă orice pentru bani. Nici presa nu a rămas neatinsă de acest flagel. Jurnaliştii au fost ţinuţi în lesă de patronii cu interese politice sau economice şi mulţi dintre ei sunt gata să-şi vândă şi sufletul, cu atât mai mult meseria, pentru sume de nimic.
În această conjunctură socială sumbră apar voci care vorbesc despre servicii secrete, eminenţe cenuşii, oameni politici ţinuţi în lesă, jurnalişti acoperiţi. Dacă analizăm atent oamenii care conduc România, de la primarii de comune, la preşedintele republicii, constatăm că avem o administraţie cel puţin mediocră. Avem primari care nu cunosc noţiuni elementare de administraţie publică, preşedinţi de consilii judeţene care se comportă ca nişte adevăraţi baroni pe moşie, dar care nu au nicio viziune economică sau socială pentru judeţele pe care le conduc. Managerii societăţilor comerciale cu capital de stat nu fac altceva decât să producă pierderi pentru firmele respective şi profituri uriaşe pentru clientele de partid. Funcţionarii numiţi politic nu au nimic în comun cu profesionalismul, ci cu obedienţa şi subordonarea totală faţă de liderul politic care i-a promovat în funcţie. Miniştrii şi-au cumpărat posturile şi nu se gândesc decât la recuperarea investiţiei. Parlamentarii sunt, în majoritatea lor, elementele unei maşini de vot care nu trebuie să gândească, ci doar să achieseze orbeşte la linia partidului. Nici preşedintele nu pare a fi un personaj cu coloană vertebrală şi viziune, ci mai degrabă tot un personaj manipulat de undeva din umbră. În aceste condiţii, este mai mult decât evident că asemenea oameni nu pot să fie lăsaţi de capul lor. Că întreaga clasă politico-administrativă are pe cineva în spate. Că serviciile secrete se luptă pentru controlul zonei politice şi economice şi că în momentul de faţă, exact ca acum 25 de ani, asistăm la o „revoluţie” a serviciilor secrete care nu vor să schimbe decât marionetele, nu şi sistemul.
