Sare-n ochi
Anca Andrei, o tânără jurnalistă din București, o fericită apariție în noua generație din presa românească, definește foarte obiectiv lumea gazetarilor:
„Privesc cu tristețe către presa din România, din care fac parte și eu. Mă întreb cum ar arăta țara în care m-am întors deja de trei ori, dacă jurnaliștii ar scrie toți realitatea din teren sau măcar cea pe care o percep gândind cu propriul creier. Dar deja pare utopie. Căci azi avem o parte teleghidată, sponsorizată presupun de tabăra Kovesi (Kovesi e notorie, dar nu e singură pe lume – e doar ambalajul). Ei repetă papagalicește aceleași lozinci și își dau share, respectiv cross pe site-urile unde lucrează. Avem și cealaltă parte extremă, anti-Kovesi, desprinsă din prima tabără + veteranii în domeniu, sponsorizată de foștii prieteni ai taberei K. Pentru că toți și-au împărțit plăcinta la aceeași masă la un moment dat. Această parte exagerează pe partea opusă. Și mai avem și acei jurnaliști, puțini la număr, care gândesc singuri și pot vedea răul și binele din ambele zone. Concluzia mea este că momentan, în România, se luptă două state paralele, rău vs. Rău, și că „mai bine” încă nu se întrezărește în decor. Dar speranța moare ultima. Între timp, adevărul (neteleghidat) trebuie spus. Iar cetățenii trebuie să evite să cadă în plasa lozincilor rostite de cele două tabere. Altfel vom rămâne blocați în timp, conduși de aceiași repetenți egocentrici”.
Radiografia pe care Anca Andrei, redactor-șef al publicației on-line „Bugetul” o face presei românești este una cât se poate de realistă. Din păcate, nimeni din zona politică nu are interesul și ca atare nu-și manifestă intenția de a normaliza ceva în activitatea „câinelui de pază al democrației”. O presă normală ar fi un bun început pentru o societate normală. Evident că puterea, care se folosește din plin de „mașina” de propagandă a presei aservite, nu are niciun interes să schimbe ceva în acest domeniu. Opoziția se plânge doar că este blocată în mass-media, dar nu mișcă nici măcar un deget pentru a îmbunătăți ceva în zona presei. În județul Hunedoara avem un exemplu elocvent pentru teoria conform căreia, în relația cu presa, puterea și opoziția sunt aceeași mizerie.
Un senator liberal deține un trust de presă. Și să nu creadă cineva că îl deține ca să prezinte publicului adevărul. Cum nici liderul ALDE nu patronează un cotidian de dragul adevărului. Cu atât mai puțin fostul primar al Devei nu administrează studioul local al Antenei 1 pentru alt scop decât să-și promoveze freza gelată ori de câte ori are nevoie de „ticlăzirea” imaginii. Practic, o parte importantă din presa locală este în slujba unor interese politice, nu a publicului sau a adevărului. Și dacă din PSD sau ALDE nu se dau „fecioare neprihănite” și nu vorbesc despre normalizarea societății românești, din partea liberalilor, susținerea politică pentru un patron de trust de presă folosit exclusiv în scop de propagandă este o dovadă de ipocrizie maximă. Pentru că în județul Hunedoara, senatorul liberal Carmen Hărău se comportă mai rău decât reprezentanții PSD pe care îi blamează de câte ori are ocazia. Patroană a unei publicații la care a ajuns să-și scrie singură materialele și să le oblige pe secretarele din firma privată să le semneze, Carmen Hărău este de departe o reprezentantă a zonei infame din politica hunedoreană. Este ultima persoană care poate să vorbească despre adevăr, libertate de exprimare, în general, despre normalizarea relațiilor sociale din România. Dar este o persoană asumată deplin de liberalii hunedoreni fiind Președinte al Comisiei de Integritate și al Organizației de Femei, nu în urma unor alegeri libere, ci a unor simulacre în urma cărora principalului sponsor al partidului i s-a dat ceea ce și-a dorit. Voturile, însă, sunt mult mai greu de cumpărat, iar credibilitatea aproape imposibil.
