Sare-n ochi

Profesorul universitar, doctor în istorie și fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Ioan Piso, explică foarte clar ce este în spatele teoriilor despre daci care sunt răspândite în mediul virtual fără nici un fundament științific. O propagandă bine orchestrată de persoane care încearcă să distrugă ideea apartenenței României la spațiul latin. Cred că spusele istoricului clujean nu au nevoie de alte comentarii:

 „Ideile care circulă pe Internet nu sunt nicidecum “adevăruri tulburătoare”. Ele sunt bazaconii comunistoide sau fascistoide care apar periodic în peisajul nostru subcultural.

Politrucii sunt când foşti legionari notorii, ca Iosif Constantin Drăgan, când membri ai Comitetului Central al PCR, când generali în retragere, iar acum operaţiunea este condusă de chirurgul estetician milionar Napoleon Săvescu,de la New York, a cărui meserie cinstită ar fi să mute nasuri şi urechi şi nu să ne înveţe istorie.

Scopul acestora este unul politic, urmând cu bună ştiinţă sau instinctiv ordinul lui Stalin: «Să le iasă românilor din minte că sunt latini!» Noi trebuie să fim altceva decât restul europenilor, mai puri, mai puternici, mai geniali, noi să ne aflăm la originea civilizaţiei, noi să-i fi învăţat chiar şi pe romani limba latină şi alte asemenea tâmpenii. De ce? Pentru că nimeni să nu se bage în treburile noastre, să ajungem iarăşi sub unul ca Ceauşescu, să facem ce ştim noi cu poporul nostru.

[…] Din nefericire, societatea nu este imună la asemenea atacuri. Elita noastră politică nu este şi una educată, sunt preferaţi cei ştiu să facă bani peste noapte, indiferent cum, iar valorile europene şi tradiţionale nu mai fac nici cât o maşina de teren.

Aţi văzut ce agramaţi s-au perindat pe la Ministerul Educaţiei. Aţi văzut că fostul ministru al Culturii nu a schiţat niciun gest atunci când a fost distrus castrul roman din Apulum, cel mai important monument arheologic nedezvelit al României?

Cum să ne mai mirăm că au succes teoriile pseudoistorice ale unui chirurg, atunci când directorul Institutului Cultural Român afirma despre cel care a adus limba română la o putere de expresie egală cu marile limbi ale lumii, că este «cadavrul din debaraua culturii româneşti»?

Oamenii aceştia vorbesc despre lucruri de care nu au habar. Îşi dau cu părerea despre latină fără a o fi învăţat vreodată şi îi prostesc pe cei cărora nu li s-a dat ocazia la şcoală s-o înveţe. Este ca şi când ai vorbi despre matematici superioare fără a cunoaşte tabla înmulţirii.

De vină sunt guvernele succesive pe care le-am avut, născute din politruci şi din urmaşii lor. Câţi mai ştiu astăzi cât este de utilă limba latină în formarea caracterului unui tânăr? Că este o gimnastică a minţii chiar mai bună decât matematica, fiindcă te deprinde cu nuanţele şi nu numai cu două răspunsuri posibile? Că marii fizicieni, chimişti şi filosofi din ultimele două secole au avut cultură clasică? Că Eminescu a fost atât de mare nu fiindcă s-ar fi plimbat întâmplător pe lângă nişte plopi fără soţ, ci fiindcă la baza educaţiei sale se aflau autorii clasici?

Întreaga civilizaţie europeană este clădită pe civilizaţia romană, înainte de toate pe dreptul roman, iar noi, care vorbim o limbă romanică, ar trebui să fim mândri de asta.

Pentru a nu lungi vorba, iată câteva adevăruri stabilite demult de lumea ştiintifică. Limba latină face parte din grupul “kentum” al limbilor indoeuropene, alături de celtica, greaca, hitita sau limbile germanice. Limba dacică, un dialect tracic, face parte din grupul “satem”, alături de sanscrită şi limbile înrudite cu aceasta (inclusiv limba romilor), limbile iraniene, slave, baltice etc.

Limba română este o limbă romanică sau neolatină, fiindcă lexicul său de bază şi gramatica sunt latine. Ea s-a păstrat în patru dialecte, daco-româna, aromâna, megleno-româna şi istro-româna, la nordul şi la sudul Dunării, în urma colonizării romane.

Limba română păstrează, alături de sarda, unele dintre cele mai arhaice forme gramaticale romanice. Face parte, alături de italiană şi de dalmată, dintr-un grup mai restrâns, cu anumite caracteristici fonetice şi gramaticale. Dalmata este o limba romanică dispărută la începutul secolului al XIX-lea.

La aceste concluzii au ajuns specialiştii după sute de ani de studii şi mii de volume parcurse şi scrise şi nu în urma unor “viziuni”. Restul sunt poveşti de popă beat, fiecare este liber să le creadă, dar să nu se aştepte la admiraţie.

Iar acum, în chip de epilog: Limba noastră românească este cel mai de preţ bun pe care l-am moştenit de la strămoşii noştri. Este melodioasă, armonioasă, capabilă de a exprima cele mai profunde sentimente omeneşti şi ne leagă, totodată, de fraţii noştri latini din Europa. Teama mi-e însă, auzind cât este de schimonosită în Parlament, de miniştri ai Educaţiei şi la televizor, că va sfârşi prin a deveni un fel de limbă «dacică».”