Sare-n ochi

În spațiul virtual se dau lupte grele între jurnaliștii folosiți ca lănci de oameni care finanțează mai pe față sau mai discret anumite publicații. Este păcat că breasla gazetarilor a ajuns atât de dezbinată, încât pentru „un pumn de mărunțiș” a ajuns să se lupte în numele unor finanțatori care de cele mai multe ori se folosesc de ei, apoi îi dau dracului fără cea mai mică remușcare. „Pumnul de mărunțiș” este de fapt pretextul pentru care a început războiul „celor două roze”… Actuala și fosta roză! Senatorul, omul de afaceri și profesoara Carmen Hărău câteodată vrea să facă pe ziarista, mai ales când are propria publicație și poate să o folosească cum vrea „pana” ei. Doar că nimeni din anturajul distinsei doamne nu are curajul să-i spună că are în comun cu presa cam cât ar avea sula cizmarului cu Instituția Prefectului. Nimeni nu-i spune că nu este de ajuns să așterni cuvinte meșteșugite pe hârtie ca să te numești jurnalist și textul să fie publicabil. La fostele rubrici „poșta redacției”, doamna  senator, om de afaceri și profesor ar fi primit un răspuns de genul: „textul nu e rău, aveți potențial, mai încercați.” Dar în niciun caz un redactor, altul decât angajatul dumneaei, nu i-ar fi publicat un text de „suflet” în care ba se trăgea de brăcinare cu Nicu Covaci, ba îl admira de la distanță, ba îl ura că a părăsit „scumpa și iubita” patrie socialistă, ba îl convingea în secret să-i „facă o cântare” pentru „un pumn de mărunțiș” în campania electorală. Sincer, nu am priceput din textul distinsei doamne cum se raporta la Nicu Covaci și mai ales cum s-a raportat Nicu Covaci la dânsa. Probabil că nici nu era nimic de înțeles dintr-o înșiruire de gânduri nostalgice despre prima tinerețe a doamnei din „epoca de aur” și a doua tinerețe din „epoca USL”.

Evident că iritată de „pumnul de mărunțiș” aruncat cu brutalitate și aroganță în fața clientului său, impresara trupei Phoenix a dat un răspuns destul de bine articulat și argumentat. Și tot evident, o publicație on-line cu obiectivul declarat de a-i face senatorului Carmen Hărău reputația „franjuri” a preluat, îngroșat și amplificat, subiectul încercând să-l transforme în scandal mediatic. Cu câtă credibilitate putea face asta, nimeni nu poate aprecia, atâta timp cât este de notorietate conflictul deschis dintre Carmen Hărău și jurnaliștii respectivei publicații. Doar că senatorul de Hunedoara și-a cumpărat între timp artilerie grea și este gata să arunce la rândul ei cu ghiulele spre „fortăreața” adversarilor de presă. Însă, din păcate, uită că ghiulele ei sunt la fel de „oarbe” ca ale adversarilor, pentru că nu este cu nimic mai credibilă decât ei, atâta timp cât folosește propriul ei trust de presă în acest război și nu argumentele faptelor ei politice, sociale, pedagogice și chiar filantropice. Acei jurnaliști „loiali”, care repede și-au pus centurile de castitate ca niște virgine medievale și au pornit la „cruciadă”, sunt mai vinovați decât detractorii patronului lor. Pentru că, cel puțin în ceea ce privește aptitudinile jurnalistice, „împăratul e gol”. Dar nimeni nu are curajul să-i spună asta omului de afaceri Carmen Hărău, care este suficient de orgolioasă și arogantă ca să nu-și dea seama singură de goliciunea ei. Sau mai corect spus a textelor ei. În teatru există  o vorbă de care mulți actori țin seama: „ce nu se spune, nu se fluieră!” În cazul de față, nu se speculează de adversari. Este de notorietate generozitatea omului de afaceri Carmen Hărău atunci când urmărește un obiectiv, fie el politic sau economic. Dar cel mai scump ar trebui să plătească adevărul. Adevărul sincer și argumentat despre propria-i persoană. Din experiența politică, senatorul Carmen Hărău ar trebui să știe că un război cu presa nu poate fi câștigat niciodată de politician. Cu o singură excepție: când presa încalcă legea, și politicianul apelează la justiție. Un duel între jurnaliștii plătiți de ea și jurnaliștii „lor” nu face decât să slăbească și mai mult coeziunea unei bresle care și așa a devenit o anexă la mașinăria politică. Banii politicienilor au transformat „câinii de pază ai democrației” în potăi jalnice, gata să se sfâșie între ele pentru interesele stăpânilor. Chiar dacă stăpânii îi tratează de cele mai multe ori la început cu un „pumn de mărunțiș” și apoi cu un șut în cur pe „măgari”.