glasul-hd.ro Web analytics

Pro memoria

Monumentul nou din Vețel

În localitățile comunei Vețel există mai multe obiective memoriale dedicate eroilor căzuți pe fronturile celor două Războaie Mondiale, unul dintre ele, înălțat recent, aflându-se în localitatea cu același nume, în apropierea Primăriei și în vecinătatea Căminului Cultural. Este practic vorba despre un ansamblu constituit din monumentul propriu-zis, un zid utilizat pentru arborarea drapelelor și un gărduleț îngrijit care delimitează zona.

 Eroii

SECUND 2Din punct de vedere al arhitecturii, monumentul este amplasat pe un soclu larg, în trei trepte, fiind realizat din ciment placat cu marmură albă, în trei registre: un piedestal scund în partea inferioară, un monolit dreptunghiular în zona mediană și un element arhitectonic ce reproduce în miniatură o turlă de biserică, încununată de o cruce.

Pe registrul inferior este amplasată o placă de mici dimensiuni, din marmură neagră cu următoare inscripție: „CINSTIRE ȘI VEȘNICĂ POMENIRE EROILOR / DIN SATUL VEȚEL CĂZUȚI ÎN PRIMUL ȘI AL / DOILEA RĂZBOI MONDIAL”. Chiar sub „acoperișul” turlei, se mai află sculptată pe placa de marmură albă, într-un cerc, monograma lui Iisus Hristos, sau așa-numita „cruce constantiniană”, căreia îi sunt alăturate literele grecești alfa și omega, simbolizând începutul și sfârșitul.

Registrul median, acel monolit dreptunghiular de care aminteam, este și el decorat cu o placă de marmură neagră pe care se află scris textul principal al monumentului: „EROII / DIN SATUL VEȚEL / CĂZUȚI ÎN CELE DOUĂ / RĂZBOAIE MONDIALE // GABOR NICOLAE 1915 / TĂNASE IOAN 1915 / BRATE LĂSCUȚ 1917 / BRATE AUGUSTIN 1941 / LAZĂR IOAN 1942 / STAER TĂMAȘ 1942 / BRATE ARON 1943 / DATCĂ LĂSCUȚ 1943 / POPA IENĂȘUȚ 1943 / POPA IOAN 1943 / POPA GHEORGHE 1943 / GHILEA SIMION 1943 / BRATE LAZĂR 1944”.

Citatul din Nicolae Iorga

Un element care îi asigură noului monument al eroilor din Vețel un loc aparte în cadrul acestei categorii de obiective memoriale este un citat din Nicolae Iorga, scris sub textul principal: „Statuile, monumentele și lăcașurile de odihnă ale eroilor și martirilor neamului sunt pentru trupul țării ca și icoanele în casele noastre”. Asemenea citate, din texte laice sunt extrem de rare, de obicei fiind preferate de către reprentanții comunității locale sau de către membrii familiei citate din Biblie, o repertoriere a lor fiind necesară în acest context al aniversării Centenarului Marii Uniri.

Daniel I. Iancu

Back to top button