Cum acționăm în caz de electrocutare
O electrocutare poate cauza arsuri sau niciun fel de semn vizibil pe piele; în orice caz, trecerea curentului electric prin corp poate determina leziuni interne (ale mușchilor, ale creierului sau ale inimii), stop cardiac sau alte probleme de sănătate. Iată și modul concret în care apar leziuni în urma electrocutării: stop cardiac ca urmare a efectului electric asupra inimii, distrugerea mușchilor/nervilor și a țesuturilor, arsuri termice în urma contactului cu sursa. Electricitatea de voltaj redus, mai mică de 500 volți, nu cauzează în mod normal leziuni semnificative. Însă electricitatea peste 500 volți are potențialul de a provoca leziuni grave ale țesuturilor (de obicei există un punct de intrare și unul de ieșire din corp deoarece ființa umană devine parte a unui circuit electric).
Astfel, în anumite circumstanțe, chiar și o cantitate mică de electricitate se poate dovedi fatală.
Copiii, adolescenții, dar și adulții sunt predispuși șocului de voltaj mare cauzate de explorare irațională, expunere la muncă sau obiecte electrice. Astfel, leziunile electrice pot fi cauzate de: contact accidental cu părțile expuse ale instalațiilor sau ale firelor electrice, arcuri electrice de curent de la liniile de înaltă tensiune, fulgerul (o formă naturală de curent electric), expunere la instalații mecanice sau expunere ocupațională, pentru copiii de vârstă mică roaderea sau mestecarea unor cabluri electrice / înfigerea unor obiecte metalice într-o sursă de curent electric.
Simptomele prezente depind de mai multe aspecte, inclusiv: de tipul și de puterea voltajului (curent alternativ sau direct, respectiv voltajul sursei și rezistența țesuturilor implicate), durata de timp în care v-ați aflat în contact cu sursa de curent, modul în care a trecut electricitatea prin corp, starea generală de sănătate. Astfel, se pot observa următoarele: modificări în starea de conștiență, fracturi osoase, stop cardiac (durere în piept, braț, gât, mandibulă sau de spate), durere de cap, probleme cu înghițitul/vederea/auzul, ritm cardiac neregulat, spasme musculare și durere, senzație de amorțire sau furnicături, probleme cu respirația sau insuficiență pulmonară, convulsii, arsuri la nivelul pielii.
Arsurile pielii sunt de obicei mai grave în punctele de contact cu sursa electrică și cu solul, respectiv mâinile, călcâiele și capul. Pot apărea și alte leziuni dacă persoana respectivă a fost aruncată de sursa electrică prin contracții musculare puternice (cum ar fi leziuni ale coloanei). Leziunile interne pot fi suspectate când apare scurtarea respirației, durere de piept și durere abdominală; durerea la nivelul unui membru indică de obicei o posibilă fractură. La copii arsura electrică în urma mușcării unui cablu apare pe buză – zona are un aspect roșu sau închis la culoare, carbonizat. Pentru toate situațiile se recomandă examinarea de către un medic specialist care va determina gradul de afectare al organismului.
Simptomele prezente depind de mai multe aspecte, inclusiv: de tipul și de puterea voltajului (curent alternativ sau direct, respectiv voltajul sursei și rezistența țesuturilor implicate), durata de timp în care v-ați aflat în contact cu sursa de curent, modul în care a trecut electricitatea prin corp, starea generală de sănătate. Astfel, se pot observa următoarele: modificări în starea de conștiență, fracturi osoase, stop cardiac (durere în piept, braț, gât, mandibulă sau de spate), durere de cap, probleme cu înghițitul/vederea/auzul, ritm cardiac neregulat, spasme musculare și durere, senzație de amorțire sau furnicături, probleme cu respirația sau insuficiență pulmonară, convulsii, arsuri la nivelul pielii.
Arsurile pielii sunt de obicei mai grave în punctele de contact cu sursa electrică și cu solul, respectiv mâ-inile, călcâiele și capul. Pot apărea și alte leziuni dacă persoana respectivă a fost aruncată de sursa elec-trică prin contracții musculare puternice (cum ar fi leziuni ale coloanei). Leziunile interne pot fi sus-pectate când apare scurtarea respirației, durere de piept și durere abdominală; durerea la nivelul unui membru indică de obicei o posibilă fractură. La copii arsura electrică în urma mușcării unui cablu apare pe buză – zona are un aspect roșu sau închis la culoare, carbonizat. Pentru toate situațiile se recomandă examinarea de către un medic specialist care va determina gradul de afectare al organismului.
Dacă persoana este conștientă și pare sănătoasă, trebuie monitorizată în continuare deoarece efectele electrocutării nu sunt întotdeauna observabile; în cazuri grave poate apărea electroporarea – proces în care celulele din corp se rup, conducând la moartea țesuturilor, alte potențiale probleme incluzând arsuri profunde, leziuni musculare și fracturi osoase.
Victima trebuie să fie consultată de un specialist dacă sunt prezente: arsuri grave, stare de confuzie, dificultate în respirație, probleme în ritmul cardiac (aritmii, stop cardiac), durere musculară și contracții, convulsii, pierderea stării de conștiență. Se recomandă de obicei în scop diagnostic electrocardiogramă, teste sanguine și de urină, tomografie sau RMN.






