ţinutul Pădurenilor – un izvor de cultură şi civilizaţie. Portul popular şi preparatele tradiţionale îi fac pe pădureni unici

Etnologul Rusalin Işfănoni a evocat cu căldură în monografia “Pădurenii Hunedoarei” portretul istoric, etnografic şi spiritual al populaţiei care trăieşte între Valea Cernei şi Valea Mureşului, în ţinutul Pădurenilor. Lucrarea etnologului a fost prezentată în cadrul unei ample manifestări culturale care a avut loc ieri, în municipiul Hunedoara.

Monografia ţinutului Pădurenilor are la bază ani de cercetare şi reprezintă o datorie de suflet a autorului pentru ţinuturile în care s-a născut şi a crescut. Volumul cuprinde datinile şi obiceiurile pădurenilor precum jertfirea primului lemn ales pentru casă nouă. O cuprinzătoare secţiune a cărţii este consacrată obiceiurilor de familie, de la naştere, nuntă şi înmormântare. Nici destinul tragic al culturii pădurenilor în contemporaneitate nu a fost neglijat de autor, când populaţia s-a confruntat cu angajarea în industrie, lucru care a condus la pierderea ireversibilă a unor tradiţii, inclusiv a portului popular specific zonei.

Portul popular, marca identitară a pădurenilor

Straiele populare din ţinutul Pădurenilor diferă foarte mult de cele din alte zone etnofolclorice din judeţul Hunedoara. Elementele specifice ale portului sunt felul în care pădurencele îşi “gătesc capul” şi faptul că, spre deosebire de alte zone, podoabele sunt purtate la brâu.

“Pădurenii sunt speciali întru totul, dar un prim element care îi face mai deosebiţi decât alţii este portul popular specific acestei zone etnofolclorice. Unici sunt în primul rând prin felul în care femeile îşi gătesc capul cu ceapţă şi cârpă lungă şi cum poartă podoabele în jurul taliei, nu aşa cum în alte zone se poartă la gât sau la mâini. De când se ştiu, pădurencele au purtat podoabele în jurul taliei, şi nu doar brâu simplu ci împodobit cu chei, inele şi câte şi mai câte. În total sunt vreo şapte feluri de podoabe în jurul taliei, care cântăresc un kilogram. Important este şi aspectul că toate aceste podoabe erau făcute de meşteri populari şi nu cumpărate de la târg. În vechime purtatul podoabelor la brâu avea o valenţă magică şi anume să protejeze pântecele de rău, dar cu timpul podoabele au luat valenţe pur decorative. Un alt aspect care face portul unic este şi felul în care se face ţesătura, nu la război căci aici se practica ţeserea brâului în bât, care este cel mai vechi mod de a face o ţesătură”, susţine etnologul Rusalin Işfănoni.

Plăcintele pădureneşti, brand turistic

Gastronomia din ţinutul Pădurenilor este şi ea una aparte. Poate cea mai cunoscută dintre bucate este plăcinta pădurenească, pe care numai pădurencele ştiu cum să o pregătească. Dar pădurenii nu mănâncă numai plăcinte, au şi alte preparate specifice zonei ca sarmalele pădureneşti, “mari cât o zi de post”, sau “zama” pădurenească, care este în fapt o supă groasă de cartofi albi în care se adaugă brânză de oaie frământată.

“În pădurenime nu poţi să spui că ai fost dacă nu ai gustat măcar o plăcintă pădurenească şi nu ai băut un pahar de vinars. Eu consider că cel mai important brand turistic al pădurenilor sunt plăcintele pădureneşti coapte în tigaie de fontă şi cu brânză nesărată, gustoase cum numai o pădureancă poate să le facă. După o zi de lucru la câmp, pădurencele întind masă mare unde servesc sarmalele pădureneşti sau varză fiartă pe os de porc. Şi ca să se dreagă, tot omul mănâncă o zeamă groasă de cartofi cu brânză de oaie frământată. Eu sunt conins că turismul în ţinutul Pădurenilor se poate baza şi numai pe aceste bucate”, explică etnologul, Rusalin Işfănoni.

Satele pădureneşti de munte au poartă la intrare

În satele din ţinutul Pădurenilor se intră pe poartă, asemeni cum intri într-o casă de om. Mai ales satele de munte au la intrare porţi înalte din lemn împodobit, pentru ca vitele lăsate la păscut pe holde să nu se piardă.

“Mai ales în satele izolate de munte din ţinutul Pădurenilor nu se intră oricum, trebuie să treci de vraniţă. Pentru că la intrarea şi la ieşirea din orice sat dai de o poartă de lemn, care nu este încuiată dar are un aspect practic, vitele erau lăsate de gospodari să pască pe drum şi prin curţi neîngrădite, iar dacă aceste porţi nu ar fi, vitele s-ar pierde”, povesteşte etnologul Rusalin Işfănoni.

“Cultura pădurenilor va supravieţui atât timp cât mai supravieţuiesc oamenii. Un lucru trist este faptul că satele pădureneşti sunt îmbătrânite şi multe sunt aproape părăsite, dar noi prin acest volum vrem să conservăm şi să stocăm ceva din această cultură” – etnologul Rusalin Işfănoni

(FOTO: Portul popular, cântecul şi jocul pădurenesc sunt aspecte care fac din cultura pădurenească una unică şi inedită)